Tratamente și cure balneare la Sovata. Sarea care vindecă

Tratamente și cure balneare la Sovata. Lacul Ursu

La Sovata, totul începe de la sare. Și de la nămol. Nămolul de Sovata e tot opera sării. Află ce tratamente și cure balneare la Sovata te pot ajuta să-ți recapeți sau să-ți menții sănătatea.

Sovata este o stațiune care și-a dobândit renumele atât pe plan național, cât și internațional. Apa sărată, nămolul și climatul fac din această destinație o adevarată binefacere pentru persoanele cu probleme articulare, ginecologice, respiratorii și dermatologice. Sunt vestite aceste tratamente și cure balneare la Sovata.

Ceea ce conferă unicitate nămolului sapropelic extras din Lacul Ursu – Sovata, este calitatea înaltă a componentelor – păstrată nealterată în decurs de circa 80 de ani', ne asigură dr balneolog Suzana Pretorian.

Citește și: 6 cele mai frumoase saline din România

Tratamente și cure balneare la Sovata. Cum te ajută baia în lacul Ursu

Lacul Ursu din Sovata este unic la nivel european datorită unui fenomen natural special. Este vorba despre heliotermie. Aceasta presupune încălzirea apei lacului diferit din cauza concentrațiilor saline distincte ale straturilor de apă. Un alt aspect al acestui proces îl reprezintă conservarea căldurii înmagazinate, prin prezența la suprafața apei sărate, a unui strat subțire de apă dulce de cca 10-15 cm, provenit dintr-un pârîu adiacent.

Lacul Ursu are o dublă stratificare, salină și termică. Concentrația salină este maximă la baza lacului, precum și la adâncimea de 1,5-2 m. La nivelul acestui strat, mezoterm, se înregistrează cele mai mari temperaturi, ajungând vara la 45 grade Celsius și chiar peste. Tot la această adâncime există concentrația maxima de hormoni estrogen și progesteron asemănători cu hormonii umani feminini, eliberați în apa lacului de crustaceul de apă sărată Artemia salina' susține dr. Suzana Pretorian, medic balneolog. Prin urmare, la nivelul corpului imersat în apă, ajung concentrații hormonale și de sare maxime, cît și temperaturile cele mai ridicate, terapeutice, cu efect conjugat antiinflamator și de stimulare hormonală pentru tratarea infertilității feminine și a bolilor ginecologice.

Tratamente și cure balneare la Sovata. Tratamentele pentru infertilitate

Tratamentele ginecologice se realizează în cure cu o durată optimă de 10 zile. În cadrul terapiei se aplică irigații vaginale cu apă sărată, nămol extern și tampoane cu nămol care împreună au efect sinergic antiinflamator, vasodilatator și de stimulare ovariană naturală. Durata unei ședinte complete (inclusiv baie sărată la piscină) este de cca 2 ore' recomandă Dr. George Stefan Vasilescu, medic primar obstetrica-ginecologie, specializat în infertilitate de cuplu. Rata de succes a tratamentului în obținerea unei sarcini este de 18,5%.

Tratamente și cure balneare la Sovata. Tratamentele afecțiunilor reumatologice

Namolul extras din Lacul Ursu este intens mineralizant și bogat în sulfură de fier coloidală. Formula sa este una unică, deoarece la baza formării lui se găsesc flora, fauna și microfauna dezvoltate foarte bine datorită apei calde a lacului. Namolul sapropelic are efect intens antiinflamator și de diminuare a durerilor atât imediat, cât și pe termen de 3-6 luni posttratament.

Tratamente și cure balneare la Sovata. Tratamentul bolilor respiratorii

Bolile respiratorii sunt mult ameliorate prin curele antialergie de la Sovata, care se adresează atât alergiilor respiratorii, cât și infecțiilor respiratorii repetate, inclusiv la copii. Protecția imună și reducerea alergiilor obținute prin tratament durează aproximativ 6 luni – 1 an.

Citește și: Cele mai eficiente terapii recomandate în sezonul rece

Tratamente și cure balneare la Sovata. Bolile dermatologice

Printre tratamentele și cure balneare la Sovata se numără dermatitele atopice, eczemele cronice și psoriazisul cutanat.

dr. Suzana Pretorian, , medic balneolog, SOVATA Ensana Health Spa Hotels

dr. Suzana Pretorian, , medic balneolog, SOVATA Ensana Health Spa Hotels

În dermatita atopica, mai ales la copii, se obține remisia completa a leziunilor în două săptămâni de tratament cu apă sărată și namol extern. Eczemele cronice se pot vindeca în totalitate dacă factorul de întreținere predominant este scăderea imunității și/sau stresul. Psoriazisul cutanat nu se vindecă, dar se amelioreaza net pentru o perioadă de minim 3 luni, prin scăderea inflamației, palidarea eritemului, hidratare intensă și îndepărtarea scuamelor, fără efectele adverse constatate' susține Suzana Pretorian, doctor balneolog. Nămolul are o compoziție ideală, în sensul că atât fracția minerală, cât și cea organică, sunt bogat reprezentate cantitativ și calitativ: conținut extrem de ridicat de clorură de sodiu și alte minerale, respectiv substanțe organice provenite din descompunerea microflorei și faunei lacului – acizi humici, biostimuline, vitamine, substante de tip hormonal', ne spune specialista.

Tratamente și cure balneare la Sovata. Probleme endocrinologice

La Sovata, își pot găsi salvarea și doamnele cu sistemul endocrinologic și hormonal dat peste cap de ritmul de viață nebunesc.

Suprasolicitarea, stresul, anxietatea dau dureri de cap suplimentare femeilor și le pot determina o instalare prematura a menopauzei. Chiar si de la 35-40 de ani. Efectele imediate sunt dezastruoase: bufeuri, insomnie, creștere în greutate greu controlabilă, afectarea dispoziției, osteoporoză postmenopauză, boli cardiovasculare, depresie, afectarea vieții de cuplu.

Sursa foto: Ensana Health Spa Resort Sovata