Tratamente naturale pentru sindromul de intestin iritabil

Tratamente naturale pentru sindromul de intestin iritabil: Remediu homeopat

Află ce legătură au stresul și sindromul de intestin iritabil. Medicul îți recomandă câteva tratamente naturale pentru sindromul de intestin iritabil.

Stresul psihologic 'are impact asupra sensibilitatii intestinale printr-un mecanism mediat imun', spune dr. Mădălina Mina, medic primar medicină de familie și homeopat. Specialistul explică mai departe: 'adică stresul induce alterarea căilor neuro-endocrino-imune. Se poate vorbi despre un ax microflora-intestin-creier'. De aceea, sunt de ajutor nu doar tratamentele alopate, ci și tratamentele naturale pentru sindromul de intestin iritabil, care tratează organismul ca pe un întreg.

Tratamente naturale pentru sindromul de intestin iritabil. Abordare integrativă

Medicul susține că 'este nevoie de o abordare integrativă a tratamentului în cazul sindromulului de intestin iritabil'. Pe lângă tratamentul clasic, dr. Mădălina Mina propune metode alternative, cum sunt terapia comportamentală, dieta sau exercițiile fizice. 'În cadrul metodelor farmacologice, homeopatia are rolul ei, deoarece este o metodă holistică de tratament, adresandu-se simultan simptomelor intestinale și mentale. De multe ori medicii au o atitudine de ușoară desconsiderare față de sindromul de intestin iritabil. Pacientului i se spune: Ai toate testele normale, e DOAR sindromul de intestin iritabil'. Deși din punctul lui de vedere există mult disconfort, îngrijorare și suferință, a adăugat specialistul'.

 

Tratamente naturale pentru sindromul de intestin iritabil: Remediu homeopat

Argentum nitricum este unul dintre cele mai indicate remedii pentru sindromul de intestin iritabil. Se adresează bolnavilor cu mare stare de excitație nervoasă, neliniște și emotivitate.

Alte simptome ale pacienților care răspund bine la remediul Argentum nitricum:

  •  Distensie abdominală și flatulență după masă, dureri abdominale înainte de scaun, diaree la stres sau după ce mănâncă dulciuri.
  • Dorințe alimentare – dulciuri, sărat
  • Emoții și anticipație, anxietate legată de sănătate
  • Neliniște mare, se mișcă repede
  • Frica de a fi singur
  •  Ameliorat in aer liber

Gelsemium, remediul studenților stresati de examene

Printre cele mai folosite tratamente naturale pentru sindromul de intestin iritabil se numără și remediul Gelsemium. Pentru că îi ajută pe cei stresați care au de dat un test important, se mai numește și remediul studenților stresati de examene.

Cei cărora li se potrivește acest remediu au următoarele caracteristici:

  •  Anxietate anticipatorie legată de știri proaste, frica de a apărea în public
  •  Diaree indoloră la persoane nervoase, după emoții subite (vină, frică, vești proaste,
  • probe deosebite)
  •  stare de pareză a corpului și minții

Atenție! Remediile homeopate nu se iau fără a consulta mai întâi un specialist homeopat.

Citește și:

Leacuri pentru intestinul iritabil

Sursa foto: 123rf.com