Tradiții și ritualuri pentru anul nou chinezesc, aducătoare de belșug, dragoste și noroc

Tradiții și ritualuri pentru anul nou chinezesc

Anul nou chinezesc este cea mai mare și cea mai așteptată sărbătoare în China. Semnificațiile ei mistice și spirituale deosebite au cucerit întreaga lume, iar ritualurile care însoțesc această sărbătoare sunt apreciate și în Occident. Mulți europeni au împrumutat tradițiile chinezești și cred în puterea lor de a le aduce mai mult noroc, prosperitate și sănătate.

 

Noul an chinezesc este întâmpinat în China și în multe alte țări asiatice cu o serie de ritualuri deosebit de frumoase, care atrag belșugul, dragostea și norocul.

Cele câteva zile care marchează trecerea dintre ani sunt foarte importante pentru chinezi, iar ei păstrează o serie de obiceiuri menite să le protejeze casa și familia. Iată câteva tradiții pe care le-au împrumutat și occidentalii și care au un rol benefic.

Ritualuri de curățenie și purificare

Noul an chinezesc va fi sărbătorit pe 16 februarie, dar începând din 12 sau 13 februarie, chinezii își pregătesc casele pentru marea sărbătoare. Înainte de toate repară tot ce e de reparat prin casă, dar mai ales repară țevile sau acoperișurile pe unde se scurge apa, deoarece apa în cultura lor înseamnă belșug și nu trebuie irosită.

Chinezii aruncă obiectele stricate și învechite în preajma anului nou, pentru că acestea au adunat energia negativă a anului care se încheie și le vor purta ghinion pe viitor.

Își cumpără ceva nou în casă, o piesă de mobilier, un covor nou, un pat sau scaune, lenjerie sau obiecte decorative.

Își decorează casa cu multe obiecte festive de culoare roșie, care atrag prosperitatea și sănătatea. Celebrele lampioane chinezești din hârtie sunt la mare căutare în noul an chinezesc. De asemenea, sunt foarte importante pentru ei și statuetele cu câini, bijuteriile și obiectele decorative ornate cu figura unui câine maroniu, de culoarea Pământului. Este zodia anului 2018 și fiecare așteaptă un dar din partea ei.

Posterele roșii imprimate cu simboluri aurii de bun augur, portocalii pitici la ghiveci și celebrele noduri împletite din mătase roșie se pun la ferestre să atragă bunăvoința zeilor.

Plicurile roșii cu bani

Șefii le oferă subordonaților plicuri roșii cu bani, drept recompensă pentru munca lor, dar și pentru a le asigura prosperitatea în noul an. De asemenea, se oferă plicuri roșii cu bani în familie. Părinții le oferă copiilor, rudele mai în vârstă le oferă celor mai tineri și necăsătoriți.

Rugăciuni în temple și festivități de stradă

Dansul dragonului este cunoscut în toată lumea. Noul an chinezesc se întâmpină cu rugăciuni în temple și lumânări aprinse, dar și cu festivități impresionante pe stradă. În centrul orașelor, dansatorii costumați în dragoni adună lumea la petrecere, să alunge cu veselia lor tot ce a fost rău în anul care a trecut și să atragă bucuria și norocul în anul care vine.

Ce se mănâncă de noul an chinezesc

Peștele este cel mai important aliment și se gătește integral, cu tot cu cap și coadă. Se mănâncă tot, în familie, și nu se aruncă decât oasele. Peștele reprezintă abundență, prosperitate și sănătate.

Nu se consumă orez, care este un simbol al sărăciei, ci tăieței lungi și gustoși, care înseamnă viață lungă și bunăstare. Se pot consuma preparate din 5 feluri de carne, mai puțin pasăre, dar zeitățile chinezești preferă legumele, spun legendele. De aceea, la masa de anul nou chinezii pregătesc o mulțime de salate și preparate calde cu legume, pe lângă pește și porc.

Omul cu portocalele

Citricele și anume portocalele au o semnificație deosebită în cultura chineză. Ele reprezintă sănătatea, prosperitatea, armonia și energiile pozitive ale universului. În noaptea de anul nou, primul bărbat care le intră în casă trebuie să aducă 8 portocale și să le arunce pe jos. Fructele se pun apoi într-un bol, iar cele care au fost vătămate sunt înlocuite imediat cu altele proaspete. Portocalele se păstrează 15 zile înainte de a fi mâncate pentru a atrage zeul prosperității.

sursa foto: Shutterstock

 

 

Loading...