Tradiții de Sfântul Andrei, o noaptea a strigoilor şi a farmecelor

Tradiții de Sfântul Andrei, o noaptea a strigoilor şi a farmecelor

Traditii de Sfantul Andrei. Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit în fiecare an pe data de 30 noiembrie. Sărbătoarea Sfântului Andrei, dar mai ales noaptea Sfântului Andrei este însoțită de o mulțime de superstiții și tradiții populare.

Datorită acestor tradiții și credințe legate de protecția oamenilor împotriva spiritelor rele, care circulă alături de cei vii în noaptea Sfântului Andrei, mulți consideră această sărbătoare un fel de Halloween.

Parcă nicio altă noapte din an nu e mai încărcată de ritualuri, simboluri și magie ca cea din ajunul sărbătorii Sfântului Andrei. Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre momentele în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică.

Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.

„Andreiu’ cap de iarnă”, cum îi spun bucovinenii, permite astfel interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească.

Români au o tradiții frumoase pentru noaptea de Sfântul Andrei care s-au transmis încă de la daci și pentru că tradiţiile poporului român sunt deosebite şi mistice, merită să le cunoaştem şi să le povestim copiilor noştri despre ele.

 

Traditii de Sfantul Andrei

Traditii de Sfantul Andrei – Ziua lupului

Ziua de Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup.

Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă'.

În noaptea Sfântului Andrei se crede că lupii încep să vorbească, îşi pot mişca gâtul, devin mai sprinteni, iar oamenii care îi aud află secrete groaznice. Plata este însă una teribilă, pentru că aceşti oameni vor fi atacaţi de lupi şi se vor transforma în vârcolaci.

Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.

Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut.

Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sfântul Andrei, nimeni nu poate trece.

În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sfântul Andrei se deschid cerurile.

Nici animalele nu sunt scutite de primejdie – omul nu face nimic în gospodărie, pentru ca animalele de pradă să nu-i atace vitele. Acestea pot fi însă protejate şi cu ajutorul unor cruci confecţionate din ceară de albine.

Traditii de Sfantul Andrei – Noaptea strigoilor

În credinţele poporului român de pretutindeni, pe data de 29 noiembrie, în noaptea de către Sfântul Andrei, ies sau umblă strigoii.

Se crede că în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „mințile oamenilor” și „rodul livezilor”.

Strigoii sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de „dincolo' după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă „acolo' după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice. Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţă rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe.

După relele provocate şi locul unde activează, strigoii pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe melita, pe coadă de matură, pe butoi sau în but

Prin unele zone ale țării, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele.

Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, ca să alunge duhurile rele la oameni și animale.

Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A două zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă.

Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele pe la biserica. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul.

Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei.

Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să între în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: „Ai mâncat usturoi?'. Dacă omul răspunde, îl reduce la tăcere, privândul de glas, iar dacă tace, se duce în treaba sa şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.

Se spune că în această noapte animalele prind grai. Ferește-te să le auzi, căci prevestesc moartea!

Tradiții de Sfântul Andrei – Aflarea ursitului

Ce își doresc fetele cel mai mult decât aflarea ursitului.

Noaptea de 29 noiamebrie, ajunul de Sfântul Andrei aduce multă forfotă pentru fetele şi femeile din Maramureş. Fetele gata de măritiș abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată află ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urmă.

Că să şi reuşească aceste lucruri, atât fetele cât şi femeile, trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime nu se știe cu exactitate.

Pentru a ştii cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, numită și turta lui Andrei, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumatate este pusă în ştergar sub pernă până dimineaţă. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului.

Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă de băut, atunci tânăra fecioară va trebui să mai aştepte.

O altă tradiție arată cum unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu câte o lumînare în fiecare mână, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se spune că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tânăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor.

Până la Crăciun, femeile nu mai ţes şi nici nu mai torc, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului.

Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari.

Unii bătrâni observă cerul în noaptea de Sfântul Andrei și prezic dacă noul an va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dar și dacă va fi pace sau război.

Tradiția mai spune că fetele, în ajunul Sfântului Andrei, încearcă să-și afle viitorul în apă. Astfel, ele aruncă în apă plumb sau cositor topit, care întărindu-se prefigurează chipul viitorului soț.

Tot în seară de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc şi rad în toată voia bună, până când apar zorii zilei.

Fetele îşi împart între ele usturoiul, pe care îl duc a două zi la biserica, pentru a-l sfinţi preotul. Acest usturoi se pune pe policioară la icoane, fiind bun de făcut de dragoste.

În alte zone din ţară noastră, păzitul usturoiului se face în felul următor:

  • Într-o casă de gospodar se strâng 10-12 fete, având fiecare fată câte o pâine, trei căpăţâni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o aţă roşie şi o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masă, într-un colţ al casei, şi se acoperă cu o broboadă roşie. Lângă lucruri, pe masă, stă un sfeşnic c-o lumânare aprinsă, care arde de cu seară şi până în ziua.
  • Lângă masă, una în dreapta şi una în stânga, stau de straja două babe, care bagă bine de seama că să nu se fure din lucruri, ori să nu pună cineva mâna pe ele. Ele stau acolo neclintite până dimineaţă. La această petrecere, vin şi băieţi cu lăutari. Se cânta şi se petrece până în zori.
  • Când s-a făcut ziua, hora este jucată afară. Un flăcău joacă în mijlocul horei toate lucrurile fetelor, păzite de bătrâne. După joc, fetele îşi iau lucrurile şi le împart flăcăilor. Pâinea se mănâncă, rachiul se bea, usturoiul se păstrează de leac. Când vitele-s bolnave, li se da mujdei în borş ori vin şi le trece.
  • Dacă se fură din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul păzit este semănat primăvară. Dacă pleci la drum lung, să iei puţin usturoi cu ţine.

De asemenea, usturoiul purtat la brâu va servi drept remediu terapeutic și va aduce pețitori.

Se mai crede că firele de grâu încolțit, consumate în salată în Ajunul Bobotezei, aduc în vis chipul ursitului.

Traditii de Sfantul Andrei – Vrăji și farmece

Noaptea de Sfântul Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji şi farmece.

Se mai spune că la miezul nopții Sfântul Andrei se deschid cerurile, aceasta fiind noaptea vrăjilor și a farmecelor.

Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline, şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A două zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apă din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc, dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărită.

În noaptea de Sfântul Andrei, tot grâul aduce și ursitul în vis. Trebuie doar să pui sub pernă 41 de boabe. Dacă visezi că cineva îți ia grâul, sigur cu acela te vei mărita.

De Sfântul Andrei fetele fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămâna. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, atunci fata va avea noroc. Dacă nu răsare, fata nu va avea noroc.

Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii. Când apa este luminată bine, fata zice: 'Sfinte Andrei, Scoate-i chipul în faţă apei, Că în vis să-l visez, C-aievea să-l văz!'. Atunci, apă din fântână se tulbură şi fata îşi vede, se spune, chipul ursitului.

Unele îşi fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuţite şi o coasă, toate înfierbântate în foc. După ce s-au înroşit, se scot afară, se sting în apă şi apoi se descântă.

Fetele obișnuiau să pieptene grâul, de când apăreau primele fire, pentru a avea un păr frumos și bogat, admirat precum grâul încolțit.

Fetele de măritat își ascund un fir de busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul.

Bătrânii spun că aspectul grâului pus de Sfântul Andrei spune ceva şi despre recoltele anului agricol ce urmează. Firele de grâu frumoase și stufoase înseamnă o recoltă bogată.

Tradiția de Sfântul Andrei spune că, toţi ai casei, mai ales fetele mari şi băieţii, seamănă grâu în câte o strachină sau glastră cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos şi mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai bine şi o creşte mai frumos.

Traditii de Sfantul Andrei – Alte tradiții

În ajunul sărbătorii de Sfântul Andrei este momentul propice în care gazdele pot proteja gospodăria şi animalele în faţă fiarelor de pădure. Pentru a reuşi acest lucru tradiţia spune că toate obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi puse bine, să nu poată fi găsite în ziua sărbătorii.

Toate muncile bucătăriei, începând de la tăiatul pâinii şi până la gătitul mancaurilor, trebuie terminate înainte de miezul nopţii.

Pentru ca răul să nu se prindă de noi, nu avem voie să măturăm, să aruncăm gunoiul din casă, să ne pieptănăm și să dăm cu împrumut.

Pieptenele vine, de asemenea, ca obiect interzis de Sfântul Andrei, aşa că toate coafurile vor fi făcute în ajun. Pieptenelui are echivalent simbolistic cu ghearele sălbăticiunilor şi de aceea trebuie pus sub sfoară, bine legat lângă celelalte obiecte casnice tăioase.

Toate aceste obiceiuri funcţionează cu folos în satele din Maramureş iar oamenii spun că au fost şi verificate de-a lungul sutelor de ani.

Credincioșii merg în pelerinaj la Peștera Sfântului Andrei, unde se află o icoană făctoare de minuni și o părticică din degetul Apostolului.

Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor și a câmpurilor, se aduc în casă crenguțe de vișin, care, dacă vor înflori până la Crăciun, este semn de belșug.

Un alt obicei este de a pune grâu într-o oală de pământ, pentru a vedea rodnicia ogoarelor, dar și a casei gospodarului în noul an.

 

Vezi și ce sărbători sunt în calendar ortodox noiembrie 2019 și calendar ortodox decembrie 2019.

Citește și:

De ce se pune grâu la încolțit de Sfântul Andrei?

Acatistul Sf Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României

 Sfântul Andrei este ocrotitorul României și ne apără de rele

Aflati cine a fost Sfantul Andrei

Cele mai frumoase urari de Sfantul Andrei