Toxina botulinică te poate vindeca de anumite boli

toxina botulinică

Despre toxina botulinică a auzit deja toată lumea. Numai că denumirea e asociată, în general, cu tratamente estetice. Știai că poate trata și alte afecțiuni?  Cine s-ar fi gândit că o toxină poate face bine la sănătate?! Dar iată că o proteină, rezultată din bacteria Clostridium botulinum, face minuni.

Se numește toxină botulinică și acționează asupra mușchilor, paralizându-i! Există șapte tipuri de toxină botulinică, însă, dintre toate acestea, doar tipurile A și B sunt utilizate, fiind cunoscute sub numele de Botox și Myobloc.

Injectarea e o artă

Se știe că musculatura funcționează pe baza comenzilor primite de la creier, prin mesaje care trec mai întâi prin măduva spinării. Nervii sunt „solii' care le transmit mai departe, cu ajutorul unei substanțe, numită acetilcolină. Unele anomalii fac ca mesajele să se transmită greșit, provocând spasme, contracții, dureri. În acest punct intervine toxina botulinică, împiedicând accesul acetilcolinei de la nervi la mușchi. Totuși, în cantități mari, toxina poate fi fatală, ducând la paralizie totală. De aceea, cantitatea folosită în terapie este foarte mică, iar injectarea ei este o artă. În anumite cazuri, se utiliează un aparat, numit electromiograf, pentru ghidarea injecțiilor. Efectul toxinei durează cam trei luni, apoi este necesară o nouă injectare pentru menținere.

Cui ajută toxina botulinică?

În general, toxina botulinică este recomandată în tratamentul afecțiunilor care implică și contracțiile anormale ale mușchilor. Și trebuie menționat faptul că nu este un panaceu miraculos, ci un ajutor de nădejde pentru suferinzii de distonie cervicală, torticolis (acea durere ascuțită care ne cuprinde după ce stăm sau dormim într-o poziție incomodă), strabism („ochi încrucișați'), spasme faciale. Botox este folosit în special în cosmetică, pentru tratarea ridurilor și imperfecțiunilor feței, în vreme Myobloc intervine în problemele spatelui. Toxina este folosită de mulți ani și în terapia de după accidente vasculare, la scleroza multiplă, paralizia cerebrală sau traumatismele craniene, tremor, salivație excesivă. În plus, în România, există peste 500 de copii cu paralizie cerebrală, tratați cu toxina botulinică.

Te scapă de transpirație!

„Transpirația în exces poate fi înlăturată cu succes de Botox. Pentru a remedia această problemă, trebuie identificate mai întâi de către specialist zonele cu probleme și cauza afecțiunii. Apoi se trece la injectare, urmată de efectul de scoatere din funcțiune a glandelor sudoripare, pentru o perioadă de 6-12 luni. Efectul se instalează cam după 2-3 zile de la injectare.', spune  Dr. Silvia Stănculescu, specialist chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, clinica Metamorphosis. „Substanta este aprobata pentru a controla transpiratia excesiva la nivelul axilei si al palmelor. Injectarea se face in cabinet, dureaza aproximativ 10 minute si nu exista nicio restrictie in activitatea de dupa interventie. Procedura presupune injectarea unor cantitati mici de toxina botulinica in piele, la nivelul glandelor sudoripare care determina transpiratia. Numarul de injectari depinde de zona care se doreste tratata', explică și Dr. chirurg estetician Calin Dobos.

Sursa foto: 123rf.com