Totul despre machiajul buzelor

Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/marionnaud/6152605486/in/photolist-anFHfW-9pQdxB-qvRLPv-hDNb3N-kaEcDJ-pXJ3HM-9Exbfi-9pQdvx-5YF2H5-mMoFFK-7RmNBq-qoRLwE-9c4x2k-jYwqL6-deLruW-9Eu1hp-e11FXw-bR1NBD-ioQS3f-j3uW9H-qP73eP-aDveUP-hxwXAa-9EA6n3-9u69dZ-ouN7Jk-6ULDuW-hrodrY-nL71v2-cX7BjU-8ZmjUs-dpELJz-eg9tiS-e4ShAJ-nXMGAJ-dCeVWT-diWuBt-opHv6C-8ttjHY-9o9Rf7-e4ShQQ-7ViXCH-9QvANv-9cSzw5-4U9HfJ-e8aoMW-9Eu1ia-dMicW8-9Eu1Wp-9EwVKW

Secretul pentru un look reușit atunci când vine vorba de ruj este alegerea culorii, care nu trebuie să iasă în evidență ci să completeze cât mai bine machiajul și să fie într-o armonie cât mai plăcută cu tenul, culoarea irisului și cea a părului.

 

Îngrijire constantă

Pentru  buze frumoase, exfolierea și hidratarea sunt pași obligatorii care stau la baza unui machiaj reușit. Aplică în strat uniform miere zaharisită sau un amestec făcut din zahăr brun și miere și masează delicat suprafața buzelor, pentru curățare și netezire. Dacă buzele sunt uscate, folosește un balsam cu rol reparator și ingrediente care să vindece.

Baza asigură rezistența

Aplică creionul de contur pe toată suprafața buzelor, pentru că ajută rujul să reziste mai mult pe buze. Nuanța lui trebuie să fie la fel cu cea a rujului sau în nuanța pielii, dacă ai un ruj deschis. Fondul de ten aplicat în strat subțire pe buze are și el rol de bază.

Aplică-l corect

Evită să aplici rujul direct pe buze: e mai greu să urmărești și să respecți conturul și nu poți controla cantitatea de culoare. Aplică-l cu ajutorul unei pensule speciale, începând din centru spre colțuri. Dacă nu ai  pensulă, îl poți aplica direct cu degetul, însă nu vei avea aceeași precizie. E o variantă bună atunci când vrei să obții un efect de degradee sau pentru un machiaj rapid de zi.

Tipuri de machiaj

Buze roșii

Se potrivesc unui look retro, cu machiaj tip 'cat eyes', unui machiaj de seară, dar și în machiajul de zi, atâta timp cât ochii și obrajii rămân naturali, iar roșul ales este ceva mai 'domol'. Rujul roșu se potrivește și pune foarte bine în valoare buzele simetrice, medii sau groase. Ai grijă ca roșul aleas să fie în acord perfect cu tenul. Chiar dacă nu obișnuiești, în acest caz trasază conturul cu un creion foarte apropiat de nuanța rujului, căci îl împiedică să curgă și contribuie la un aspect final reușit, lucru esențial în cazul rujului roșu.

Buze nude

Astfel de nuanțe se potrivesc cu  un machiaj intens și colorat al ochilor. Sunt alegeri bune pentru cele cu buze asimetrice sau subțiri, pentru că nu atrag atenția. Rujul nude trebuie ales cu maximum două tonuri mai închis sau mai dechis decât nuanța tenului. Dacă subtonul pielii este cald, alege rujuri nude cu tentă de bronz, cupru, corai, dacă este rece, pe cele cu tentă bej, rozaliu, lila.

Culoare, strălucire, volum

Rujurile lichide îți oferă strălucirea glossului și culoarea rujului clasic printr-o singură aplicare. Nuanța este mai intensă decât în cazul glossurilor și, datorită texturii strălucirii, dau buzelor mai mult volum. Sunt rujurile perfecte pentru cele cu buze subțiri și se potrivesc cu precădere machiajelor proaspete de zi. Alege culoarea care se potrivește cel mai bine cu tenul, ochii și nuanța părului și completează-o cu un machiaj minimalist al ochilor.