Tort cu cremă de portocale

tort cu cremă de portocale

Pentru că a început să se încălzească afară am început să pregătim deserturi mai ușoare, cu creme răcoritoare așa cum este acest tort cu cremă de portocale! 

Ingrediente pentru tort cu cremă de portocale:

Pentru blat:

● 90 g zahăr pudră
● 25 g zahăr tos

● 2 albușuri
● 120 g făină de migdale
● un plic zahăr vanilat

Pentru crema de portocale:

● 500 g cremă de brânză
● 360 g ciocolată albă
● 400 ml frișcă lichidă
● 1-2 linguri coajă de portocală confiată

● 4 foi gelatină
● un borcan gem de portocale

Pentru glazură:

● 250 g ciocolată albă

● 125 g frișcă lichidă
● 3 foi gelatină

● colorant alimentar portocaliu (sau galben cu roșu, amestecate)

Pentru servit:

● fructe uscate măcinate sau decorațiuni

1. Albușurile se bat spumă cu zahărul tos. Se adaugă făina amestecată în prealabil cu zahărul pudră și zahărul vanilat și se amestecă. Blatul se coace într-o formă rotundă de tort, tapetată cu hârtie de copt. Se lasă apoi să se răcească în totalitate, după care se taie în trei foi.
2. Pentru cremă, se topește ciocolata la bain-marie și se bate frișca foarte rece. Se amestecă brânza cu ciocolata, se adaugă coaja de portocală, frișca și gelatina preparată conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Se dă la rece.
3. Pentru glazură, se topește ciocolata la bain-marie. Se amestecă cu frișca, gelatina preparată și colorantul. Se lasă la răcit.
4. Într-o formă rotundă tapetată cu folie alimentară se așază primul blat. Se acoperă cu jumătate din crema de brânză. Se așază al doilea blat, se unge cu generozitate cu gem de portocale și apoi se pune restul cremei de brânză.
Deasupra se așază al treilea blat, se acoperă cu folia lăsată pe margine și se dă la rece 12 ore. Se scoate prin răsturnare și se acoperă cu glazura. Se presară pe margine fructe uscate sau decorațiuni.

Cum poți face singură fructe uscate pentru iarnă afli de aici!