Top 3 dintre cele mai mari falsuri din istorie

Top 3 dintre cele mai mari falsuri din istorie

Informațiile false se răspândesc azi ca fulgerul cu ajutorul internetului, dar tot atât de repede pot fi verificate. Cine știe să caute informația de bază, nu mai poate fi păcălit în zilele noastre. Dar în secolele trecute, era mult mai ușor să vinzi minciuni lumii întregi. Iată 3 dintre cele mai mari și șocante falsuri din istorie.

 

Împăratul Constantin i-a donat Papei Roma

Poate că cea mai veche și cea mai puternică minciună de care s-a folosit veacuri întregi Biserica Catolică este legată de situația Romei. Undeva prin secolul al IV-lea, a fost chipurile descoperit un document conform căruia Împăratul Constantin i-a fi donat Papei Silvestru Roma, Antiohia, Alexandria, Constantinopole și Ierusalimul, precum și toate bisericile catolice din lume. Legenda spunea că marele împărat bizantin ar fi suferit de lepră și ar fi fost vindecat în mod miraculos de Papa Silvestru.

Multă vreme, catolicii s-au folosit de acest așa zis document istoric în relațiile lor politice din timpurile medievale, când biserica și statul erau cam același lucru. Abia după 1400, un preot catolic pasionat de istorie, Lorenzo Valla, a realizat că limba latină în care fusese scris documentul conținea multe diferențe față de latina scrisă din secolul al IV-lea. Expertiza lui a fost în cele din urmă susținută de Biserica Catolică și documentul a fost înlăturat din canon.

Oamenii lilieci și marele fals din 1835

Mult mai aproape de zilele noastre, dar într-o epocă în care se descopereau noi teritorii, triburi, populații și regiuni uimitoare, ziarul New York Sun reușește să fabrice unul dintre cele mai mari falsuri din istorie. În paginile acestui cotidian a apărut un reportaj, în anul 1835, însoțit de desene surprinzătoare, legate de expediția astronomului Sir John Herschel. Autortul reportajului a folosit câteva informații reale din expediția pe care Herschel o organizase pentru a găsi un loc potrivit pentru un nou telescop de mare profunzime.

Dar autorul, dr. Andrew Grant, a mai povestit în reportajul său că în locurile vizitate de Herschel au fost observate ființe pe jumătate oameni, pe jumătate lilieci, capre cu un corn în frunte, piramide, castori bipezi și multe alte trăznăi pe care publicul le-a savurat, fără să își pună niciun semn de întrebare.

Era o epocă în care orice era posibil, oricând putea fi găsite ființe fantastice pe tărâmuri îndepărtate, iar lumea era avidă de senzațional și fantastic. În cele din urmă, confuzia pe care a stârnit-o reportajul respectiv, l-a determinat pe autor să recunoască falsul și să își ceară scuze public. Nici el nu se așteptase ca publicul să creadă atât de ușor orice citește într-un ziar!

Top 3 mari falsuri din istorie

Uriașul din Cardiff, unul dintre cele mai cinice falsuri din istorie

Este incredibil cum un singur om a reușit să își bată joc de mii de americani, încercând să demonteze teoria din Biblie conform căreia ar fi existat o rasă de uriași. În octombrie 1869, William Newell a vrut să își sape o fântână în curtea sa din Cardiff. În mod surprinzător, a descoperit trupul pietrificat al unui bărbat cu o statură impunătoare. Vecinii s-au îmbulzit să îl vadă, apoi toți oamenii din oraș, apoi americani din toate colțurile țării. Ba chiar plăteau câțiva cenți să vină la groapa în care fusese expus trupul gigantului din piatră. Newell a vândut chiar o parte din afacere unei alte firme care aducea aici turiști și apoi a dus gigantul din piatră în turneu.

Mulți dintre cei care îl vedeau spuneau că este o statuie, și în niciun caz un trup pietrificat. Minciuna nu putea să mai dureze mult, iar înșelătoria a ieșit la iveală în câteva luni. S-a aflat destul de repede că vărul lui Newell, George Hull, un ateist convins, a plătit un sculptor cu un an înainte să realizeze statuia pe care a îngropat-o la vărul lui în curte. Hull vroia să adune ceva bani și să demonteze mitul din Biblie conform căruia ar fi existat cândva giganți pe pământ.

sursa foto: Wikimedia/Shutterstock