Tipuri de femei cu mare succes la bărbați

Tipuri de femei cu mare succes la bărbați

Toate femeile sunt frumoase în felul lor, dar unele sunt mai dorite de bărbați. Află care sunt cele 4 tipuri de femei cu mare succes la bărbați. Mai mult, și tu poți deveni una dintre ele.

Există 4 tipuri de femei cu mare succes la bărbați, consideră psihologul Lenke Iuhoş. Mai mult decât atât, aceste categoriile arată mai degrabă modul în care se văd femeile, fiecare femeie poate adopta în decursul vieţii toate dimensiunile, însă întotdeauna există o dimensiune dominantă.

Citește și: Ea este femeia care susține că nu poate să-și găsească un iubit pentru că e prea atractivă!

Tipuri de femei cu mare succes la bărbați: Femeia activă

Femeia activă sau amazoana este spectaculoasă și dinamică. În acelaşi timp, amazoana este inteligentă, responsabilă pentru ea și pentru lume şi foarte mândră de independența ei. “Femeia modernă a dezvoltat o mentalitate deschisă și a învățat cum să stabilească și să-şi obiectivele. Este puternică, talentată, eficientă, capabilă să susțină pe alții. Este mândră de munca sa, poate lucra toată ziua, dar seara poate fi super-femeie. Are tot timpul soluţii la problemele vieţii, pentru ea problema nu are o nuanţă negativă, ci este întotdeauna o provocare spre reuşită. E femeia plină de energie, care radiază. Își cunoaşte potenţialul, dar şi limitele. Lipsurile şi le ascunde cu inteligenţă, văzându-le ca ţeluri care vor fi atinse în timp. Forţează viaţa, demonstrând o ambiţie continuă este femeia modernă  care stă în picioare chiar dacă îi e greu. Femeia-business este atrăgătoare pentru acel bărbat pentru care femeia este o provocare, deoarece la rândul lui are o stimă de sine ridicată. Sunt bărbaţi care nu doresc să fie nici măcar în preajma acestei tipologii de femei, deoarece ies la suprafaţă slăbiciunile şi neîmplinirile sale”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Tipuri de femei cu mare succes la bărbați: Femeia mamă

Rolul mamei în fiecare femeie este unul instinctiv. Această dimensiune nu se referă doar la raportul mamă-copil, ci la dimensiunea feminină din fiecare mamă. Această dimensiune a portretului unei femeie nuanţează atenţia şi iubirea necondiţionată faţă de partenerul de viaţă şi reprezintă apogeul evoluţiei spirituale pentru orice femeie. Femeia-mamă este obiectivul final al unei fetiţe care se joacă şi exersează cu păpuşile rolul de mămică şi această dimensiune poate fi educată încă de la vârstă fragedă. Femeia-mamă luptă pentru familia ei precum o leoaică încearcă să îşi protejeze puii de pericole. Este mereu îngrijorată, sentimentală, dornică să rezolve orice problemă care afectează echilibrul familiei şi reuşeşte să transfere puterea sa asupra partenerului de viaţă”, menţionează psihologul Lenke Iuhoş.

Citește și: Parenting dur: Uite așa încearcă o mamă să-și educe copilul! Tu ai proceda așa? VIDEO

Tipuri de femei cu mare succes la bărbați: Femeia cuceritoare

Ea este femeia bărbatului. Știe să-şi cunoască partenerul şi ea se consideră o operă de artă. Este informată despre aşteptările bărbatului, doreşte să corespundă idealului feminin imaginat de partenerul ei. Aspectul fizic este pus la vedere. Apariţia ei necesită mari sacrificii, deoarece majoritatea timpului este axată pe noutăţi în materie de vestimentaţie şi  întreţinere personală. Poartă foarte uşor măşti emoţionale, comportamentale, prin care îşi ascunde propria identitate, ea fiind extrem conştientă de rolul duplicitar pe care îl joacă. “Femeia mister este o enigmă pentru partener: talentată, senzuală, femeia dorită şi totuşi nu se lasă uşor descoperită, este ca un fluture care se lasă remarcată şi dorită pentru a fi cunoscută. Construieşte egoul masculin, îl face mândru de prezenţa ei. Această categorie de femeie arată foarte bine, se îmbracă atrăgător, chiar are un auto-stil bine dezvoltat. Cu drag merge în localuri pentru a fi  văzută. Are un stil verbal manipulativ, chiar acceptat de bărbaţii, care simt nevoia de cucerire”, declară psihologul Lenke Iuhoş.

Citește și: Cel mai important lucru pe care o femeie trebuie să-l știe despre bărbați

Tipuri de femei cu mare succes la bărbați: Femeia profundă

Ea are nevoie de timp pentru ea, să se simtă în largul ei. Ea caută frumuseţea reală  şi doreşte să trăiască viaţa în profunzime. Zilnic este motivată de spiritualitate. Foarte uşor acceptă provocări, chiar dacă ştie că nu are timp fizic, îşi calculează programul în aşa fel încât să fie utilă pentru comunitate, acceptă cu drag roluri de voluntariat. “Femeia-profundă are principii prin care efectiv luptă pentru o familie model, un cerc de prieteni conectaţi la dezvoltare proprie. Femeile în care predomină această dimensiune doresc o societate corectă. Femeia profundă are gust, are simţul esteticii, în orice găseşte acel ceva frumos, de valoare. Este interesată de artă chiar dacă la un nivel de amator. Au un simţ vestimentar fin, sunt bune gospodine, muncesc mult ca să aibă un cămin curat cum doar ele ştiu că e bine. Bărbatul apreciază această latură profundă a femeii, e creatoare pentru el.  Când această latură feminină se îmbină şi cu femeia dorită, ea devine atracţia partenerului”, este de părere psihologul Lenke Iuhoş.

Citește și: Vrei să-l cucerești? Iată ce să NU faci!

O femeie complexă înţelege cum şi când să utilizeze cele 4 dimensiuni

Lenke Iuhoş, Psiholog, lenkepsiho@yahoo.roÎn opinia specialistului, fiecare femeie poate fi toate cele patru portrete ale femeii, dar nu în proporții egale. O femeie cu adevărat … feminină poate folosi cele patru laturi cu înţelepciune pentru că știe când, cu cine, care parte a imaginii ei este plasată în prim-plan. “Această diversitate a existenței este caracteristica esențială a femeii. Este ca luna care se schimbă constant, dar benefic pentru ea şi pentru cei din jur. Astfel, femeia este mereu o prezenţă vie în viaţa oricărei persoane, este capabilă să se folosească de harurile primite, se integrează perfect în viaţă. Femeia poate fi şi se poate descoperi căci este versatilă, ca un diamant. Înţelepciunea feminină constă în puterea de a-şi lumina calităţile în cele patru dimensiuni prin care ea este funcţională: femeie de societate, femeie mamă, femeia bărbatului, femeia activă”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com

Loading...