Tipuri de brânză, cu bune și rele

Tipuri de brânză, cu bune și rele

Brânzeturile fac parte din categoria de alimente esențiale pentru o dietă echilibrată. Ușor de combinat și gustoase, tipurile de brânză pot fi incluse, în funcție de preferințe, atât într-un aperitiv cât și într-o gustare servită între mesele principale.


Obținută din coagularea laptelui de vacă, de oaie, de capră ori de bivoliță, brânza aduce în organism o cantitate semnificativă de proteine și de calciu. Pentru un gust mai deosebit, brânzeturilor li se adaugă plante sau mirodenii, dar și mucegaiuri, dacă ne referim la specialitățile franțuzești.

Brânzeturi românești

Telemeaua, brânza de burduf, cașul, urda, dar și cașcavalul fac parte din preparate cu tradiție. Brânzeturile fermentate au un conținut mare de proteine/100g, dar și de grăsimi saturate, inclusiv colesterol, și de sare. 'În țara noastră există multe varietăți, foarte gustoase. Brânzeturile proaspete sunt recomandate pentru conținutul mai mic de grăsimi, sare, în dietele pentru unele boli sau în dietele de slăbit. Unele se găsesc și în variante degresate, parțial sau total. Urda diferă de brânza proaspătă de vacă prin tipul de proteină conținută (albumină și globulină versus cazeină în cea de-a doua), iar cașul are și el un conținut mare de proteine și de grăsime', explică doctor Monia Antohe.

Crema de brânză

Cu un grad ridicat de popularitate, cremele de brânză sunt ușor de inclus în orice preparat. 'De preferat sunt cele cu conținut de grăsimi mai mic. De asemenea, ele pot fi preparate în casă din brânză proaspătă de vacă sau din urdă, la care se adaugă iaurt cremos sau smântână și condimentele preferate', declară medicul specialist.

Specialități internaționale

Ricotta și cottage, echivalentele urdei, respectiv a branzei proaspata de vaca din Romania, sunt branzeturi slabe, în timp ce mozzarella, care este folosită mai ales la pizza, este un tip de brânză semigrasă. Brie este o brânză grasă, iar mascarpone, preparată din lapte de vacă și cu o consistență moale este o brânză foarte grasă, cu putine proteine. Branza feta (greceasca), branza alba daneza si branza bulgareasca sunt asemanatoare cu telemeaua, dar difera tipul de lapte folosit, precum si anumite etape din productia lor. Și cum nu pot fi scăpate din vedere specialitățile cu mucegai, este bine să fie făcută distincția între brânzeturile de tip brie, acestea având mucegai în exterior și roquefort, brânzeturi cu mucegai albastru în interior.

Brânzeturile de tip cheddar sunt usor de topit și sunt folosite mai ales la gratinat. Parmezanul este bun de dat prin răzătoare, fiind foarte tare, iar ricotta este ideală pentru deserturi, deoarece are un gust fin și o textură moale care se îmbină bine în rețete dulci. Și mascarpone se folosește ca ingredient principal în prepararea anumitor deserturi, deoarece are o textură cremoasă și are gust dulceag.

Combinații pe alese

Telemea, maturată, urdă – se combină foarte bine la orice tip de salată, la micul dejun.

Caș – se combină foarte bine la orice tip de salată, dar poate fi servit și ca atare.

Feta – poate fi combinată ușor doar cu roșii sau în diverse salate, la omlete, în sandwich-uri sau cu fructe.

Mozzarella – cu roșii cherry, cu prosciutto crudo, în salate de paste, sau rosii stropite cu ulei de masline și presărate cu busuioc.

Parmezan – se combină foarte bine cu mâncăruri din paste și în salate verzi.

Roquefort se servește ca atare sau cu nuci, miere, struguri, căpșune.

 

Cât înseamnă o porție!

'Mâncați brânzeturi, deoarece sunt alimente foarte sănătoase. Sunt recomandate 2-4 porții de brânzeturi și lactate zilnic, în funcție de vârstă. Dar atenție la semnificația unei porții: pentru lapte, brânză proaspătă de vacă, cottage 1 porție = 250ml/grame; pentru cașcaval, brânză telemea, brânză cu mucegai 1 porție = 30-50 de grame.

Brânzeturile proaspete parțial/total degresate sunt foarte recomandate în dietele de slăbit deoarece au un conținut mare de proteine, fără a avea și grăsimile din celelalte brânzeturi. Dar mare atenție la conținutul de sare al brânzeturilor sărate! Telemeaua se recomandă a fi desărată înainte de a fi consumată, mai ales la persoanele care au hipertensiune arterială. Brânzeturile cu mucegai sunt bune în refacerea florei intestinale, dar nu trebuie depășită cantitatea dintr-o porție deoarece au conținutul de grăsimi destul de mare. Iar mascarpone este recomandat doar ocazional și în cantități mici. De obicei se folosește la prăjituri ca tiramisu sau prăjitură cu brânză.' Dr. Monia Antohe, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, monia.antohe@gmail.com)

Dr. Monia Antohe

Dr. Monia Antohe

Credit foto: Flickr.com