Terapii alternative pentru hernia de disc recomandate de specialiști

Terapii alternative pentru hernia de disc: Ozonoterapia

Terapii alternative pentru hernia de disc. Hernia de disc este durereoasă și poate duce la invaliditate. Vestea bună este că există terapii alternative pentru a o trata. Alături de tratamentele alopate, terapiile alternative pentru hernia de disc îi vor ajuta pe bolnavi să se simtă și să se miște mai bine.

Hernia de disc apare în momentul în care discul intervertebral se fisurează dinspre zona de mijloc spre periferie. Nucleul pulpos poate să migreze spre exterior, formând un sac hernial. Acesta va exercita o compresie pe rădăcinile nervoase. Astfel, apar simptomele specifice afecțiunii, cum ar fi durerea. Afecțiunea neglijată poate să conducă la paralizia unui segment, a unui membru sau pierderea controlului asupra unor funcții fiziologice. Poți încerca și terapii alternative pentru hernia de disc.

Citește și: Hernia ombilicală la copii. Cauze și simptome

Terapii alternative pentru hernia de disc. Cele trei stadii ale bolii

În general, hernia de disc cunoaște trei stadii evolutive:

  1. Hernia de disc în stadiul I. În acest caz, pacientul resimte o senzație de iritare, durere și amorțeală.
  2. Hernia de disc în stadiul II. Pacientul resimte o senzație de compresie cu anestezie și apar modificările de reflexe.
  3. În hernia de disc în stadiul III, bolnavul se află în imposibilitatea de a mai efectua anumite mișcări, manifestând chiar paralizie radiculară.

Citește și: Terapii alternative mai puțin cunoscute pe care le poți face acasă

Când e nevoie să mergi la specialist dacă ai hernie de disc

Un bolnav de hernie de disc trebuie neapărat să meargă la medicul ortoped pentru a primi un diagnostic și un tratament adecvat. Dacă se ajunge la paralizie, este necesară o operație. În multe cazuri, aceasta poate fi evitată cu ajutorul terapiilor alternative. În primul rând, specialistul poate recomanda kinetoterapie, fizioterapie și masaj.

Terapii alternative pentru hernia de disc: Acupunctura

Acupunctura calmează durerea și reduce inflamația. Acționează benefic și asupra contracturii musculare. Astfel, pacientul are o mai bună libertate de mișcare. Acupunctura poate fi însoțită de moxibustie. Moxa este un amestec din plante. În dreptul acului de acupunctură, se pune o folie de aluminiu care acoperă complet zona. Apoi, se aplică moxa pe ac și i se dă foc. Se lasă pe loc până se arde în totalitate. Căldura se transmite și are efectul imediat de a scădea durerea. În timp, după aplicări periodice, poate ameliora numeroase probleme de sănătate.

Terapii alternative pentru hernia de disc: Aplicarea de plăcuțe de cupru

Celor care nu suportă acele, kinetoterapeutul Sorin Jurcă le propune aplicația cu plăcuțe de cupru. Acestea sunt plasate pe meridianele energetice (cași în cazul acupuncturii), pe traiectul rădăcinilor nervoase și în locurile dureroase. Numărul de plăcuțe variază în funcție de afecțiune și de intensitatea durerii. Rezultatul se vede imediat: suferința se ameliorează ca și cum pacientul ar fi luat un analgezic și se poate mișca mai bine. Aplicarea plăcuțelor de cupru nu are contraindicații și poate fi folosită și de femeile însărcinate.

Terapii alternative pentru hernia de disc: Nămolul sapropelic

Un alt tratament alternativ pentru hernia de disc este folosirea nămolului sapropelic. Se găsește în mai multe locuri din țară, cele mai cunoscute fiind Techirghiol și Sovata. Apa lacului Techirghiol sau, respectiv, Ursu, este indicată sub formă de băi generale reci (imersia în lac) sau de băi calde în căzi sau bazinul terapeutic. Baia salină rece se face progresiv atât ca durată: 5 – 10 minute în primele zile până la 20 – 30 minute la sfârsitul curei, cât şi ca număr: o singură baie în primele 3 – 4 zile, până la 3 – 4 imersii la sfârsitul curei. Temperatura apei lacului de la care imersia poate fi efectuată este de peste 20 C. În paralel, se va efectua oncțiunea sau împachetarea cu nămol.

Terapii alternative pentru hernia de disc: Ozonoterapia

Dr. Mihai BaicanPentru tratarea afecțiunilor coloanei vertebrale, în general, și a herniei de disc, în particular, sunt indicate infiltrațiile locale cu ozon, Acestea au efect antiinflamator și contribuie la regenerarea țesuturilor. În fazele incipiente, se recomandă 10 ședințe de ozonoterapie, cu o periodicitate săptămânală. Se vor infiltra cantități mici de ozon, subcutanat, în regiunile cu probleme ale coloanei vertebrale. Tratamentul va conduce la dispariția contracturii musculare, a inflamației și a durerii. De asemenea, tratamentul trebuie însoțit și de schimbarea stilului de lucru la birou, prin includerea unor pauze de 10 minute la fiecare oră pentru mobilizarea organismului și realizarea unor exerciții de stretching', spune Dr. Mihai Băican, medic specialist ozonoterapie.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com