Indicații ale băilor de nămol

Tratamentul balnear cu nămol de Techirghiol este util în nenumărate probleme de sănătate, cum ar fi:

  • afecțiuni reumatismale degenerative sau inflamatorii (artroze, lombosciatică, spondiloză, poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă etc.);
  • hemipareză în urma unui accident vascular;
  • scleroză multiplă;
  • Parkinson;
  • anexită, dureri la menstruație;
  • sterilitate secundară;
  • dermatoze, eczeme, urticarie, acnee rozacee;
  • boli respiratorii;
  • boli endocrine.

Contraindicații

Dacă vrei să faci o cură cu nămol, trebuie să ții cont că există și multe contraindicații. Cele mai frecvente sunt: febra, bolile infecționase, tumorile maligne, perioada de menstruație, sarcina, lăuzia etc. Pentru a fi sigură că alegi tratamentul potrivit, întreabă medicul înainte să începi o cură cu nămol.

Bolnavii au lăsat cârjele la Techirghiol”

Boala cea mai frecventă pentru care ni se adresează pacienții este artroza. Sunt mulți pacienți care m-au impresionat ca evoluție a bolii. Mulți au venit în cărucioare și au plecat la sfârșitul tratamentului pe picioare. Datorită acestui fapt, avem la sanatoriu un adevărat „muzeu” al dispozitivelor de mers: cărucioare, bastoane, cârje, cadre de mers etc – toate donate de cei care nu au mai avut nevoie de ele. În afară de bolile reumatice, la noi se tratează cele mai diverse afecțiuni și avem anual peste 15.000 de pacienți.”, spune dr. Elena Ionescu, medic specialist în recuperare, medicină fizică și balneofizioterapie, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol.

Sursa foto: 123rf.com / Rafael Ben-Ari