Dintre toate tendințele, cele în materie de bijuterii sunt cele mai accesibile şi mai uşor de încercat, aşa că iată câteva elemente care să te inspire pentru sezonul următor. 

Volum XXL

Nu doar hainele supradimensionate sunt la modă de câteva sezoane. Mai nou, bijuteriile XXL au devenit preferatele stiliştilor. Indiferent că vorbim despre coliere, brăţări sau inele, bijuteriile masive sunt în vogă. Dacă nu ai de gând să investeşti prea mult în piese vestimentare noi pentru sezonul rece, poţi să dai un aer proaspăt garderobei tale adăugând câteva bijuterii supradimensionate, care, cu siguranţă, vor arăta foarte bine asortate cu sacouri din tweed şi pulovere de lână.

Culoare

Chiar dacă, în mod tradiţional, sezonul cald este cel care vine cu haine şi accesorii colorate, anul acesta, cel puţin când vine vorba de bijuterii, sezonul rece propune culori vibrante, în contrast cu tonurile reci care caracterizează de obicei garderoba de toamnă-iarnă. De la coliere colorate din plastic sau răşină la mărgele din pietre pretioase, poţi păstra din sezonul cald orice fel de bijuterie care dă un plus de culoare ţinutelor tale. Doar pentru că vine toamna, nu înseamnă că şi look-ul tău trebuie să fie mohorât. 

Bijuterii cu mesaj

De când Meghan Markle, ducesa de Sussex, a apărut în public purtând brăţări şi coliere cu iniţialele sale şi ale soţului său, Prinţul Harry, trendul bijuteriilor personalizate sau cu un mesaj special a căpătat din ce în ce mai multă amploare. Fie că este vorba despre o bijuterie de familie, un medalion de la bunica sau de bratari cuplu, astfel de accesorii definesc un stil personal şi îţi amintesc de momentele sau persoanele speciale din viaţa ta. 

Perlele

De mai multe sezoane regăsim perlele peste tot, de la bijuterii la încălţăminte, şi se pare că vor rămâne în tendinţe. Avantajul lor este că se potrivesc oricărui stil şi împrejurări. Clasicul colier de perle, care nu se va demoda niciodată, poate fi uşor integrat într-o ţinută de birou sau una sofisticată de seară, în timp ce, de exemplu, cerceii supradimensionaţi se potrivesc mai bine ţinutelor minimaliste sau celor inspirate din moda anilor ‘90. Ofertele pe piaţă sunt foarte diversificate, aşa că sigur vei găsi ceva pe gustul tău şi care să te pună în valoare.

Un singur cercel

Încă din sezonul primăvară-vară, stiliştii unor importante case de modă au propus acest trend, care se pare că va mai rămâne de actualitate pentru o vreme. Dacă nu eşti o persoană suficient de îndrăzneaţă încât să-l integrezi în ținutele tale de zi, o poţi face foarte uşor într-o ţinută de seară. Trebuie să iei totuşi în considerare că, dacă alegi să porți un singur cercel, acesta trebuie să fie cu adevărat spectaculos. Designerii au propus modele supradimensionate în formă de flori sau cu diferite combinaţii de pietre colorate. Adăugat la o rochie simplă, dar elegantă, de seară, un astfel de cercel te va face, cu siguranţă, cea mai şic femeie de la eveniment.

Bijuterii tubulare

Spectaculoase prin simplitatea lor, aceste bijuterii sunt uşor de integrat în orice ţinută, oferindu-i un plus de dinamism. Poţi scoate din anonimat orice ţinută monocromă din garderoba ta pentru sezonul rece adăugând un colier tubular auriu sau mai multe brăţări tubulare din plexi. Acest trend este foarte versatil, aşa că totul depinde de imaginaţia ta. 

Garderoba pentru sezonul rece, chiar dacă mai puţin bogată în imprimeuri şi culori, nu trebuie să fie neapărat ternă, iar cel mai simplu mod de a-i da un aer şic şi modern este să adaugi una sau mai multe bijuterii dintre cele mai în vogă. 

Sursa foto: Unsplash.com

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu graveazapovesteata.ro