Iubim plantele de cameră și adunăm tot felul de soiuri, de la orhidee, violete africane, ficuși, aloe, cactuși sau plante cățărătoare. Dar când vine iarna unele plante încep să aibă probleme din cauza temperaturii din interior.

Plantele de cameră provin de cele mai multe ori din zone tropicale și subtropicale. Ele au fost aclimatizate să reziste la ghivece, în spații înguste, cu puțin pământ și în condiții de interior, cu mai puțină lumină solară.

Dar au nevoie de o anumită temperatură și de un anumit grad de umiditate pentru a se dezvolta armonios și pentru a produce flori.

Temperatura ideală pentru plantele de cameră

Cum toate plantele de ghiveci pe care le iubim sunt de origine exotică, niciuna nu suportă înghețul sau temperaturi mai mici de 10 – 5 grade Celsius.

Temperatura potrivită pentru toate plantele de interior este cuprinsă între 15 și 24 de grade Celsius, adică nici prea cald, dar nici prea frig.

Cu toate acestea, trebuie să știi că plantele cu frunze cărnoase cum sunt violetele africane sau ficușii rezistă la temperaturi mai scăzute. Iar plantele cu frunze subțiri și delicate, preferă temperaturi de peste 20 de grade Celsius.

Umiditatea în spațiile închise, pe timp de iarnă

În sezonul rece, temperatura din casele noastre crește. Avem calorifere și radiatoare care ne dau căldură, dar care usucă aerul și plantele de cameră nu se simt prea bine în aceste condiții.

De aceea, ele trebuie să stea într-un spațiu bine aerisit și luminat, departe de calorifere. Iar dacă temperatura este ridicată, este indicat să pulverizezi apă de la distanță spre plante, o dată la 2 sau 3 zile.

Sfaturi utile:

Când florile se ofilesc prea repede: este prea cald!

Când frunzele se îngălbenesc și cad: temperatura a scăzut brusc și planta are de suferit.

Când frunzele se usucă și capătă margini maronii: este prea cald pentru ele!

foto: Shutterstock