Vorbește cu el despre ce se va întâmpla la medic

Dacă veți merge la doctor, spune-i asta dinainte: cu câteva ore, în cazul unui copil mic, și chiar când ai făcut programarea, dacă este mai măricel. Atunci când vor urma proceduri dureroase, spune-i doar cu o zi înainte ca să nu aibă timp să se gândească prea mult și să facă din țânțar armăsar. Explică-i ce se va întâmpla și de ce. Poți să-l faci să înțeleagă cum va fi arătându-i pe o păpușă ce va face medicul, jucându-vă de-a consulația. Pune-l și pe el să joace rolul doctorului. Dacă va avea de făcut o injecție sau i se va lua sânge, explică-i că o să doară puțin, ca o pișcătură de țânțar, dar că, după aceea, va fi bine. Spune-i la ce îi folosește și fă-l să înțeleagă că este spre binele lui.

Atrage-i atenția la altceva

În sala de așteptare adu-i cu tine o jucărie preferată și fii tu, în primul rând, foarte calmă. Dacă te vede pe tine că ești neliniștită, la fel va fi și el. Atrage-i atenția vorbindu-i sau dându-i să facă ceva – să coloreze sau să deseneze. Nu-l certa dacă reacționează urât în cabinet. Este și așa foarte speriat. Strânge-l în brațe și liniștește-l. Dacă a fost cuminte, spune-i cât de mândră ești de el. Încurajează-l să povestească despre cum a fost la doctor cuiva din familie sau unui prieten. Aceasta îl va ajuta să înțeleagă mai bine ce i s-a întâmplat și să nu se mai teamă în viitor.

Nu-l speria!

Medicul nu trebuie să fie un fel de Bau-bau. Nu-l speria cu „dacă nu ești cuminte chem doctorul să-ți facă o injecție”, pentru ca apoi să te miri de ce nu vrea să meargă la consultație.

Sursa foto: 123rf.com