„TE IUBESC, CRISTINA!”, i-a spus Stela Popescu Cristinei Stamate

„TE IUBESC, CRISTINA!”, i-a spus Stela Popescu Cristinei Stamate

Când citeşti aceste pagini, e greu să mai poţi adăuga şi tu un gram de umor. Dar, chiar dacă nu pot să vă încânt prin cuvinte de laudă spirituale, pe care le merită, sunt fericită că, încă o dată, Cristina nu m-a dezamăgit.

Când o vezi pe scenă este sclipitoare, când îţi oferă o reţetă te acoperă de scântei amuzante, dincolo de biata mâncărică. Dar să şi scrie cu atât talent şi umor despre ceea ce ne înconjoară, parcă nu-ţi vine a crede. Ei, uite că, încă o dată, Cristina ne uimeşte. Şi câtă nevoie avem de ea!

Dumnezeu a creat-o într-o zi de duminică, încărcând-o de haruri, şi pentru aceasta ar trebui să fie cel mai fericit om din lume. Dar n-o să vă vină să credeţi că nici măcar nu îndrăzneşte să se mândrească cu ele, şi stă undeva departe, discretă, bucuroasă doar atunci când citeşte pe buzele dumneavoastră un zâmbet.

Are vocaţia iubirii profunde faţă de tot ce este frumos pe lume, iar pentru ceea ce se numeşte mizeria omenească, are o privire ironică, dar înţelegătoare. Are vocaţia prieteniei, gata oricând să-ţi fie aproape, fără să aştepte nicio recompensă.

Te iubesc, Cristina, şi aş vrea să am bucuria de a-ţi citi gândurile aşternute pe hârtie mereu… mereu.

Stela Popescu

Cartea  Femeia Hopa-Mitica, semnată de Cristina Stamate, va aparea luni, 4 decembrie, cu ziarul Libertatea.

FOTOGRAFIE DE LA LANSAREA CARTI CRISTINEI STAMATE LA EDITURA METEOR PRESS

Loading...