Tava din sticlă termorezistentă este deja o tavă tradițională, foarte apreciată și ușor de curățat. Ea a cucerit bucătăriile româncelor prin anii 1970 – 1980. Bunicile noastre făceau cozonaci năzdrăvani și gustoși chiar și în tăvile de tablă unse bine cu ulei. De atunci, au apărut multe alte tipuri de tăvi pentru prăjituri delicate, pentru sufleuri, cozonaci și plăcinte. Dar iată care sunt acum cele mai căutate și ce avantaje are fiecare.

Tava din sticlă termorezistentă

Sticla se numără printre cele mai sigure și sănătoase materiale în care poți găti la cuptor. Dar trebuie să alegi o sticlă termorezistentă, groasă și de calitate.

Nu face rabat la preț, pentru că tava din sticlă de calitate este excelentă pentru preparatele dulci și sărate la cuptor, în special pentru sufleuri și plăcinte cu o textură mai delicată.

Sticla se curăță ușor, dar poți folosi și hârtie de copt la interior, este antibacteriană și nu alterează cu nimic gustul preparatelor. Singurul dezavantaj este că o poți sparge într-o clipă de neatenție.

Tava din silicon

A apărut recent pe piață și marele ei avantaj este că poate fi turnată în tot felul de forme, astfel că poți coace un blat de tort sub formă de fluture sau o budincă sub formă de floare.

Trebuie să știi, însă, că siliconul se pătează și trebuie curățat cu mare grijă după fiecare folosire, însă nu se poate curăța cu soluții abrazive. Tăvile din silicon se lasă la înmuiat cu apă fierbinte și bicarbonat, apoi se îndepărtează grăsimea și aluatul cu un burete de vase.

Tăvile din silicon distribuie uniform căldura și trebuie să ții cont că pâinea, cozonacii sau plăcinta se vor coace mai repede decât în tava de sticlă sau de metal. Și nu uita că tăvile din silicon sunt foarte fierbinți, nu sunt prevăzute cu mânere, și trebuie lăsate să se răcească înainte de a scoate blatul sau cozonacii din ele.

Tava din teflon

Teflonul este un material bun, dar controversat. Provenind din industria militară, teflonul a cucerit rapid bucătăriile deoarece nu se zgârie, coace rapid, nu lipește și nu arde mâncarea.

După tava din sticlă, tava din teflon este cel mai bun material antiaderent, însă conține doi compuși considerați cancerigeni, și anume PTFE și PFOA. Cei doi compuși, însă, se eliberează doar la temperaturi de peste 260°C, pe care nu le atingem când gătim o simplă mâncare la flacăra aragazului, susțin producătorii acestor vase.

Dacă îți cumperi tăvi din teflon de calitate, riscurile sunt foarte mici, materialul este solid și vei coace fără probleme orice fel de blat, prăjitură sau plăcintă.