Chiar dacă este stabilită de aproape 30 de ani în Italia, artista are o relaţie extrem de apropiată cu părinţii săi. Acum, însă distanţa îi separă mai mult ca niciodată și Ramona se simte neputincioasă. Nu poate veni în ţară, mai ales că băiețelul ei de un an şi două luni, micuţul Ignazio, depinde de ea.

Extrem de îngrijorată de starea tatălui ei, ea ține în permanenţă legătura cu mama sa, Liana Bădescu (85 ani), dar şi cu medicii care îi îngrijesc părintele.

“Sunt foarte îngrijorată pentru starea de sănătate a tatălui meu care a fost depistat pozitiv cu virusul acesta de temut, coronavirus, acum câteva zile”, a anunțat vedeta, aducând mulțumiri medicilor țio întregului echipaj medical care s eocupă de tatăl ei.

”Situaţia lui nu este bună, dar eu mă rog la Dumnezeu să poată trece peste acest impas. Tata este un suflet deosebit şi sensibil. Este stabil acum, iar medicul care a fost lângă el când am sunat mi-a simţit îngrijorarea şi disperarea din voce. Știind ce înseamnă să fii departe de părinţi, pentru că şi el şi-a pierdut mama, a făcut tot posibilul ca tata să îmi audă vocea, i-a pus telefonul la ureche şi mi-a zis că în acel moment valorile oxigenului i-au crescut.

Faptul că nu sunt alături de el în aceste momente mă distruge sufleteşte. Sper ca tata să lupte, pentru că toată viaţa lui a fost un om de mare forţă şi demnitate. Îmi doresc să poată să îşi mai ţină nepotul în braţe”, a mărturisit, printre lacrimi, Ramona Bădescu, conform OK!. Mama vedetei, Liana Bădescu, a făcut testul, dar nu a primit încă rezultatul.

“Mama e acasă, ea e mai puternică, a făcut testul, încă nu i-a dat rezultatul, sperăm să fie negativ!”, a mai adăugat vedeta.

Vezi și Ramona Bădescu, despre viața de mamă, la peste 50 de ani, și bărbatul care i-a dăruit un copil

Citește și:

Simona Halep, mesaj pentru fani, la 10 zile de când a fost diagnosticată cu Covid

Gabriela Cristea nu se oprește din slăbit. Vedeta începe o dietă strictă ca să scape de încă 10 kilograme