Tartă cu brânză şi ardei

Ingrediente:
Pentru aluat:
►250 g făină
►125 g unt
►un gălbenuş
►50 ml apă rece
►sare
Pentru umplutură:
►2 ardei graşi roşii
►3 roşii în bulion
►o lingură pastă de tomate
►4 rondele brânză
►o lingură ulei
►o lingură muguri de pin
►sare ►piper

1. Pentru aluat, făina se amestecă cu sarea şi apoi se pune untul tăiat bucăţele. Se lucrează cu degetele pentru a amesteca făina şi untul. După ce tot untul a fost încorporat în făină, se adaugă gălbenuşul şi un pic de apă. Se amestecă şi, la nevoie, se mai adaugă apă. Se adună aluatul într-o bilă care se dă la rece pentru două ore.
2. În ulei încins, într-o tigaie, se pun ardeii tăiaţi fâşii late şi, după ce s-au înmuiat, se adaugă roşiile tăiate şi fără pieliţe. Se lasă 5 minute împreună şi apoi se adaugă bulionul desfăcut cu puţină apă, sare şi piper. Se lasă la fiert până ce se obţine un sos gros.
3. Aluatul se întinde şi se aşază într-o formă de copt cu pereţi mai înalţi. Se înţeapă pe fund cu o furculiţă, se pune sosul de ardei şi roşii şi deasupra rondelele de brânză.
4. Se presară cu mugurii de pin şi se dă vasul la cuptor pentru 30 de minute.

Loading...