Tania Popa : ”Umorul nu mă părăsește aproape niciodată”

Tania Popa : ”Umorul nu mă părăsește aproape niciodată”

Pune pasiune în fiecare personaj pe care îl interpretează și acest lucru se vede. Tania Popa este o actriță cu o fire vulcanică, dar și optimistă, care își găsește echilibrul mai întâi în sânul familiei, alături de copiii și de soțul ei. Și încă ceva! Visează la o prezentare de modă a creațiilor sale vestimentare.

Îți vedem evoluția, în fiecare săptămână, la Te cunosc de undeva!'. Tu cum percepi această experiență?

Experiența de la „Te cunosc de undeva' (Antena 1) este cu siguranță una dintre cele mai grele. Parcă tot ce știam eu despre actorie ar fi trebuit să fie înzecit ca să nu mă chinui atât. Nemaipunând la socoteală simplul fapt că oamenii acum îmi spun și pe nume, ceea ce îmi gâdilă orgoliul de actriță.

L-ai interpretat pe Florin Piersic și încă foarte bine. Dacă te-a văzut, care crezi că i-a fost reacția?

Știu din surse sigure că domnul Florin Piersic a văzut emisiunea și a comentat că am fost „extraordinară!', ceea ce mă flatează profund. Am interpretat melodia Mă dusei la târg' și a fost, până la acel moment, cea mai solicitantă transformare de care am avut parte în acest show. Eram foarte îngrijorată și chiar am spus că ori va fi înmormântarea mea ca artistă, ori voi lua toate premiile. Când mă pregăteam l-am sunat pe domnul Piersic să-l rog să-mi spună de unde știe acest cântec pe care doar dânsul îl cântă. Mi-a povestit că l-a învățat în Maramureș, de la frații Pițigoi, în perioada când filma pentru Pintea'. A fost extrem de drăguț! Pe lângă această povestire, mi-a mai spus vreo trei, care m-au ajutat să-i prind stilul, pe care le-am folosit în realizarea personajului. Îmi este foarte drag Florin Piersic.

Credit foto: Antena 1

Tania Popa interpretându-l pe renumitul Florin Piersic

Cum ai descrie traseul tău în lumea artistică?

Sunt născută în orașul Căușeni, din Republica Moldova, începutul meu în lumea artistică cred că e deja cunoscut, dar aș menționa faptul că nu am visat să ajung vreodată actriță. Cu toate astea sunt și probabil încă voi mai fi actriță. (zâmbește)

Care consideri că este cea mai mare recunoaștere pe care ai obținut-o până în prezent?

Cu siguranță, recunoașterea cea mai mare pe care am obținut-o până-n prezent sunt ochii spectatorilor pe care îi văd la aplauze și pe care îi simt că sunt sinceri cu mine.

Ce îți dă siguranță?

Familia.

În ochii publicului ești renumită pentru rolurile tale. În familie și între prieteni pentru ce ești renumită?

Eu cred că pentru umor și pentru buna dispoziție, care nu mă părăsesc aproape niciodată.

Ca mamă, ce își dorești pentru Daria (15 ani) și Slavic (6 ani)? Spre ce profesie i-ai vedea îndeptându-se?

Mămica Tania Popa își dorește pentru copiii ei în primul rând sănătate, restul sper că vor veni de la sine. Îmi doresc enorm de mult să facă-n viață ceea ce doresc cel mai mult și atunci voi fi sigură că sunt fericiți.

Soțul tău, Veaceslav Damian, te susține permanent în ceea ce faci?

Da, soțul meu este mereu lângă mine și asta îmi dă multă încredere. Îmi este mult mai simplu să fac tot ceea ce fac.

Cât ați rezistat să stați cel mai mult despărțiți? Nu certați, ci la distanță din diverse motive.

Cred că maximum a fost o săptămână, timp în care am lucrat la un spectacol în Timișoara. De repetat, am repetat două luni, dar noi ne vedeam săptămânal.

ÎNTREBAREA INCOMODĂ:

Care este mai mare îndrăzneală pe care ai avut-o vreodată?

Să mă mărit după o săptămână cu soțul meu, fără a ști prea multe despre el. De opt ani îl tot descopăr.

Cum se îmbină pasiunea și activitățile la voi în casă?

Toate lucrurile la noi în casă se îmbină exact cum trebuie. (râde) În gastronomie suntem specialiști amândoi, doar că soțul meu gătește mai des pentru că îi place să mă răsfețe, iar eu mă pricep ca nimeni alta la ciorbe.

Pe scena Teatrului Național 'I. L. Caragiale' (TNB) în ce piese joci în această stagiune?

La Teatrul National am patru piese în această stagiune: „Fata din Curcubeu', „Cinci femei de tranziție', „Sinucigașul' și „Terorism'. Iar pe site-ul Naționalului se găsesc și orele spectacolelor.

La ce ți se întâmplă să visezi cel mai des cu ochii deschişi?

La o prezentare adevarată de modă a creațiilor mele vestimentare. Și în somn visez modele. (râde)

Și care sunt cele mai mari dorinţe pe care le ai în acest moment?

Să îmi reușească următorul personaj la „Te cunosc de undeva'! (zâmbește)

Nu pot trăi fără…

Oamenii dragi și o mare pasiune – 'Cele mai importante ființe din viața mea, pe care îi iubesc nemărginit și fără de care nu aș putea trăi, sunt copiii și soțul meu. Iar mașinile mele de cusut, de la atelierul meu de creație, îmi oferă liniștea de care am nevoie în momentele de pauză, când nu sunt la teatru.'

Credit foto: Antena 1