Talasoterapia, vindecare în vacanță

talasoterapia

Știm deja că mersul la mare este foarte sănătos, dar merită să ne reamintim: băile în mare (talasoterapia) și plimbările pe faleză au efecte bune în boli ca reumatismul cronic, sinuzita, astmul bronșic și multe altele.

Talasoterapia e sănătoasă însă trebuie să ținem cont de niște reguli. Trebuie să avem în vedere să nu stăm la plajă între orele 12-17 și să folosim o cremă de protecție solară adecvată tipului nostru de piele. În rest, marea își va face datoria și ne vom întoarce acasă mai sănătoși.

Casetă Dr. Marius Boar

Medic primar recuperare Medicală

Centrul de Recuperare Medicală Medicover

Relaxare musculară

'Apa neutralizează efectele gravitației și hidrokinetoterapia permite utilizarea de forțe mai reduse pentru mobilizarea articulară și crește capacitatea de relaxare musculară. De asemenea, un rol important îl are și temperatura apei. Ideal, pentru cei care suferă de reumatism, ar fi să aibă între 33 și 36 º Celsius. Apa caldă scade vâscozitatea celulară și, astfel, se realizează destinderea mușchilor. Căldura din apă are și rol analgezic, prin scăderea sensibilității, precum și de ameliorare a circulației și de stimulare a resorbției inflamațiilor.'

Cromoterapia completează talasoterapia

Talasoterapia se poate combina cu cromoterapia. Prin culoare se pot stimula diverse organe. Roșul este asociat rinichilor, coloanei vertebrale și mirosului. Portocaliul protejează tractul urinar, sistemul reproducătoar și activează circulația. Galbenul aduce o stare de bine în zona stomacului, ficatului, pancreasului și a vezicii urinare. Verdele are legătură cu inima, plămânii, și timusul. Albastrul are influență benefică asupra gâtului, urechilor, gurii și mâinilor. Violetul este asociat glandei pituitare și creierului.

Sursa foto: 123rf.com / Sergey Novikov