Superstiții și ritualuri magice legate de echinocțiu!

Superstiții și ritualuri magice legate de echinocțiu

În vremurile vechi, echinocțiul era un moment magic, iar grecii antici spuneau că în această zi Persefona părărește pământul și coboară în împărăția lui Hades, iar ziua se lasă cucerită de noapte. Iată câteva dintre cele mai semnificative superstiții și ritualuri magice legate de echinocțiu.

 

În Japonia, în China sau în Marea Britanie echinocțiul de toamnă semnifica vremea recoltei, iar popoarele străvechi țineau petreceri și festivaluri bogate pentru a mulțumi zeilor pentru roadele culese. Se aprindeau focuri, se aduceau ofrande și se țineau cu strictețe ritualuri magice legate de echinocțiu.

Și românii au moștenit astfel de ritualuri poate chiar de la strămoșii daci. Și ei mulțumeau cerului pentru grânele și strugurii copți pe care îi culegeau la echinocțiu, iar femeile aruncau un pumn de grâu în ogradă când vedeau păsările călătoare plecând spre alte zări. Se credea că păsările vor pleca mai sătule și se vor întoarce tefere în primăvara viitoare.

Obiceiuri de toamnă

Pe la noi, această zi este bună să aduni merele și gutuile, să faci primul pahar de must și să guști din prunele toamnei. Este o zi a abundenței, iar cine adună roadele trebuie să le sfințească folosind mir de la biserică și să le pună la păstrare.

Se mai spune că, la echinocțiu, florile știu că vor muri și încep să plângă, de aceea este bine să le uzi în această zi, să nu își piardă rădăcinile de tot peste iarnă.

Ritualuri magice legate de echinocțiu

Poate că cel mai răspândit și vechi ritual moștenit din Antichitate este aprinderea unor focuri purificatoare pentru a arde uscăciunile verii și a celebra diversitatea și frumusețea naturii.

Echinocțiul anunță un alt sezon, al bogăției, al liniștii și reculegerii, de aceea trebuie să aprindem focul și să aruncăm în el vreascurile nefolositoare, iar printr-o extensie metaforică toate eșecurile și necazurile pe care le-am adunat în ultimele luni.

Tot de echinocțiu este bine să iei busuioc proaspăt sfințit de la biserică pentru că el are puteri tămăduitoare sporite. În veacurile trecute, românii duceau la biserică fructe și vin proaspăt să fie sfințite și le păstrau în cămară pentru zilele mai grele când se îmbolnăveau sau aveau un necaz.

Și tot în preajma echinocțiului de toamnă este bine să mergi la mormântul rudelor dragi pe care le-ai pierdut și să te rogi aici pentru sănătate și pentru vremuri bune.

foto: 123rf.com