Supă cu găluște

Supă cu găluște

Mereu m-am ferit de supa cu găluște, tocmai pentru ca ieseau cand tari, cand prea moi. Acum am descoperit secretul:pentru găluște și mai pufoase ai grijă ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei. Rezultatul e delicios! 

Ingrediente: Pentru găluște: ✽ 2 ouă ✽ 3 linguri ulei ✽ 8 linguri griș ✽ un praf sare ✽ o linguriță praf de copt Pentru supă: ✽ 4 cuburi concentrat de legume ✽ o linguriță curcuma ✽ o lingură ulei ✽ sare ✽ piper

Mod de preparare: 1 Se pun la fiert 2 litri de apă și concentratul. Se amestecă curcuma cu uleiul și se adaugă când fierbe supa. Se mai lasă un clocot și se trage deoparte. 2 Se amestecă ingredientele pentru găluște. Se pune supa pe foc și, când fierbe, se ia cu lingurița din aluat și se pun în supă găluștele. Se reduce focul, se adaugă sare și piper și se lasă 10-15 minute, la fiert.