Medicul de familie este cel la care apelăm atunci când avem nevoie de o adeverință sau o trimitere. Dar care este, cu adevărat, rolul său?

Medicul de familie e un sfetnic bun

În primul rând, medicul de familie asigură asistenţa medicală şi socială tuturor pacienţilor, indiferent de vârstă, sex sau patologie. Reprezintă legatura dintre comunitate și sistemul naţional de sănătate. Medicul de familie abordează pacientul atât în condiţii de sănătate, cât şi în condiţii de boală. Are rolul de a supraveghea și menține starea optimă de sănătate și de a promova un stil de viață sănătos. Tot el depistează o boală cronică în faza incipientă, previne și tratează complicațiile unei afecțiuni.

“Dincolo de rolul său „pe hârtie”, medicul de familie trebuie să fie confidentul și consilierul pacientului. Aceasta este cea mai importantă calitate a sa! Trebuie să îi înțeleagă toate problemele fizice, emoționale, familiale, dar și materiale. Iar în funcție de toți acești factori să ghideze pacientul spre cei mai buni specialiști sau investigații.”, explică dr. Alina Teodoru, specialist medicină de familie Centrul Medical ProVita.

Medicul de famile devine la nevoie un “manager de caz”, un coordonator medical pentru pacient. El știe tot istoricul său medical și îl poate ghida către cele mai bune soluții de tratament. Fie că este vorba despre recomandarea specialiștilor, fie de situația specifică sau de preferințele personale ale pacientului. Pentru pacient este vital să existe o persoană care să integreze toate informațiile medicale transmise de specialiști, să le traducă pe limba sa. Are nevoie de cineva care să îi explice variantele și să îi ofere un sfat avizat și obiectiv cu privire la cea mai bună metodă de tratament.

Cabinet privat sau în clinică?

Asistența medicală s-a reorientat. Astfel, prevenția se află în prim-plan și se adresează omului sănătos. Este un tip de asistență medicală mai puțin costisitoare. Astfel, medicul de familie și-a redobândit rolul esențial.

dr.Alina Teodoru

Dr. Alina Teodoru

“Mulți pacienți se întreabă dacă ar trebui să aleagă un medic de familie cu un cabinet independent, sau dacă ar fi bine să se orienteze către un specialist ce își desfășoară activitatea in cadrul unui centru medical. Răspunsul este simplu – în primul rând alegeți un medic în care să aveți încredere, deoarece comunicarea este cel mai important aspect! În al doilea rând există beneficii suplimentare în cazul alegerii unui medic de familie ce activează într-un centru medical. Astfel, datorită colaborării interdisciplinare directe cu medicii specialiști din cadrul centrului, medicul poate oferi soluții mai rapide, mai eficiente, având în vedere imaginea de ansamblu și nevoile reale ale pacientului. În plus, beneficiile sunt și de natură materială – pacienții pot beneficia de reduceri la consultații sau investigații, sau chiar de spitalizare de zi, de exemplu, în funcție de afecțiune și indicațiile de tratament.”, adaugă dr. Alina Teodoru.

 

Sursa foto: 123rf.com