Steaua de la Betleem, un mister descifrat de astronomi

Steaua de la Betleem, un mister descifrat de astronomi

”Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm!” Cu aceste cuvinte, cei trei magi au anunțat lumea că nașterea Domnului Iisus a fost prevestită de apariția unui fenomen ceresc ieșit din comun. Steaua de la Betleem a rămas de atunci o apariție misterioasă, deși astronomii din ziua noastră încearcă să o găsească printre milioanele de astre vizibile pe bolta cerească.

 

Oamenii de știință au adoptat, de-a lungul timpului, mai multe ipoteze care ar putea explica apariția unei stele atât de strălucitoare, încât să fie asociată cu unul dintre cele mai mari momente ale istoriei religioase: nașterea lui Iisus Hristos. Putea fi o cometă sau o stea nouă, care s-a născut într-o galaxie îndepărtată. Dar putea fi și lumina conjugată a unor stele care s-au apropiat unele de altele, fenomen care se petrece o dată la câteva sute de ani și pe care l-am putut observa și anul acesta, în luna octombrie. Spre exemplu, planetele Venus, Jupiter și Marte au format o triplă conjuncție în data de 27 octombrie, oferind un spectacol strălucitor și deosebit de rar pe cerul nopții. O triplă conjuncție între Jupiter, Saturn și constelația Peștilor este posibil să fi apărut și în anul 7 î.H., fenomen consemnat pe o tăbliță din lut descoperită între rămășițele școlii de astronomie din Sippur, de lângă Babilon. Dacă cei trei magi, care se ocupau în acele vremuri și cu astronomia, au observat conjuncția astrelor, au știut că este un fenomen ieșit din comun și au pornit la drum să descopere minunea pe care o prevestea.

Jupiter, steaua care a anunțat nașterea Domnului

14753446004_66b914b80c_z

Mark Thompson, membru al Societății Regale de Astronomie din Marea Britanie, a reluat toate calculele de până acum și a descoperit un fenomen mult mai apropiat de evenimentele istorice din acea perioadă. Se pare că planeta Jupiter, aflată în mișcare retrogradă, ar fi format o conjuncție rară cu steaua Regulus, cea mai strălucitoare din constelația Leului. Cele două corpuri cerești au trecut la mică distanță unul de celălalt, inițial Jupiter a mers spre est, apoi și-a schimbat direcția și s-a îndreptat spre vest. Aceasta este o mișcare aparentă de retrogradare, văzută doar de pe Pământ, deoarece în realitate planeta nu își schimbă cursul. Aparenta schimbare de direcție se explică prin faptul că planetele mai îndepărtate de Soare se rotesc pe traiectorii mai lungi, ritmul lor este mai lent, iar Pământul le depășește din când în când. Văzute de pe Terra, cele două astre, Jupiter și Regulus, au fost mai strălucitoare decât Luna, iar fenomenul și-a făcut apariția în toamna anului 3 î.H, repetându-se de două ori la începutul anului următor. Conform lui Mark Thompson, Jupiter ar putea fi de fapt steaua de la Betleem, dar ipotezele rămân deschise.

credit foto: 123rf.com/www.foter.com