Îl știi din ”Casa plină”, unde a jucat alături de gemenele Olsen. În sfârșit, la 54 de ani, i se întâmplă: va deveni tătic pentru prima oară!|GALERIE FOTO

John Stamos tanar

John Stamos, alias unchiul Jesse din serialul 'Full House' (Casa plină), în care s-au lansat și gemenele Olsen, sitcom difuzat cu ani în urmă și în România, devine în sfârșit tată, la 54 de ani.

Cea care îl va face pentru prima oară tătic este un model în vârstă de 31 de ani, Caitlin McHugh. Aflați amândoi, duminică seara, la ceremonia SAG Awards, care a reunit spuma vedetelor de la Hollywood, actorul a îngenuncheat pe covorul roșu și, cu multă tandrețe, a sărutat burtica logodnicei sale.

Stamos a anunțat logodna cu iubita sa anul trecut, în octombrie. Potrivit agentului său, actorul a cerut-o pe femeia cu 23 de ani mai tânără într-unul dintre parcurile tematice Disneyland.

În decembrie, cuplul a anunțat și sarcina. Într-un interviu recent, Stamos a explicat și cum au decurs lucrurile. 'Sarcina s-a întâmplat. Apoi am zis, <>. Așa că i-am sunat pe părinții ei pentru a le cere binecuvântarea, iar ei au răspuns: <

Întotdeauna și-a dorit o familie, dar nu mai spera

Și logodnica lui a povestit cum a primit Stamos vestea că va fi tată. 'Privirea lui John când i-am spus că vom avea un copil a fost de neprețuit. Era mima unui om care întotdeauna și-a dorit o familie, dar nu a știut niciodată dacă i se va întâmpla asta. Iată că i se întâmplă!', a declarat modelul.

John Stamos, care nu e doar actor, ci și producător și muzician, a jucat și în 'General Hospital' și poate fi văzut în serialul Grandfathered. Din 2016, este producător și actor al continuării serialului 'Full House', difuzat de Netflix.

Cu origini grecești și un nume de familie care s-a schimbat din Stamatopoulos în Stamos, John a mai fost căsătorit cu un model, din 1998 până în 2004.

Foto: Instagram/NorthFoto

Vezi și Îl știi din 'Salvați de clopoțel', dar acum e un bărbat în toată puterea cuvântului, căsătorit și cu copii. Cum s-a schimbat de-a lungul timpului Mario Lopez | GALERIE FOTO

Citește și:

Ed Sheeran se însoară. Cine este cea care i-a cucerit inima

Thalia, însărcinată cu al treilea copil? Detaliul care a dat-o de gol