Specialitate de pui cu ardei

Ingrediente
►600 g piept de pui
►4-5 ardei
►o ţelină
►2 cepe
►1-2 căţei usturoi
►sare
►piper
►boia iute
►2-3 linguri ulei de măsline
►o legătură pătrunjel
1. Se  curăţă ţelina, se spală, se taie felii potrivite şi se pune să fiarbă în apă cu sare şi puţin ulei. După ce a fiert, se scoate din apă, se pune în sită şi se lasă să se scurgă. Se stropeşte cu zeama de lămâie ca să nu îşi schimbe culoarea.
2. Separat, se spală pieptul de pui într-un jet de apă, se pune într-o tavă, se stropeşte cu puţin ulei, se condimentează cu sare, piper şi boia şi se bagă în cuptorul încins în prealabil.
3. În acest timp, se curăţă ceapa şi usturoiul, se toacă mărunt şi se călesc în puţin ulei de măsline. Se adaugă ardeii tăiaţi felii subţiri şi se înăbuşă câteva minute, cât să devină transparenţi.
4. Compoziţia de ardei se pune peste pieptul de pui şi se mai lasă câteva minute în cuptor ca să se rumenească. Specialitatea de pui se ornează cu pătrunjel verde tocat mărunt şi se serveşte cu lipii.

Loading...