Toată lumea este, într-o anumită măsură, egois și egocentri”, avertizează psihoterapeutul Tedy Creștin. Deci, nu ar trebui să te alarmezi la primele semne și să înțelegi că soțul egoist este normal. Totuși, ”uneori, dacă se trece peste un anumit prag, devine patologic și nociv pentru cei din jur. Trebuie să înțelegi că ”un anumit grad de egoism este normal, natural și chiar benefic”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin. Avem nevoie de el ca instinct de conservare. De aceea, ”nu are rost să începi cu reproșuri, critici și să blochezi relaționarea.

Citește și: Cât de bine te potrivești cu bărbatul pe care îl iubești?

Vorbește cu soțul egoist

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395Nu-ți risipi timp și energie pentru a găsi moduri indirecte prin care să-l faci să se schimbe. Nu există rețete magice, iar manipularea și amenințările nu sunt cele mai bune alegeri. Vorbește direct cu el. ”Ar fi bine ca soțul tău să se simtă înțeles și acceptat. În momentul prielnic în care există condițiile unei discuții sincere și profunde, poți să deschizi acest subiect, însă nu ca reproș”, te sfătuiește specialistul. Spune-i cum te afectează comportamentul lui și ce ți-ai dori pe viitor. Nu-ți acuza soțul egoist, ci spune-i cum te simți tu. Este foarte important să nu ridici tonul. Dă exemple specifice, cum ar fi: ”atunci când tu te așezi la televizor și mă lași pe mine să strâng masa și să pun copiii la culcare, sunt copleșită de câte am de făcut și încep să mă enervez. Aș vrea să mă ajuți și tu, apoi să ne relaxăm amândoi”.

Citește și: Ce trebuie neapărat să știi pentru a avea o relație fericită

Soțul egoist. Plan de schimbare

Chiar dacă noi, femeile, suntem din fire mai altruiste pentru că obișnuim să ne dedicăm familiei, totuși, s-ar putea să vezi și la tine semne de egoism. Fii sinceră cu tine însăți și cu partenerul tău. În acest caz, puteți face împreună un plan prin care să deveniți amândoi mai generoși. Puteți face o listă de lucruri concrete și, apoi, să o bifați pe măsură ce le îndepliniți. Asigurați-vă că vă lăudați și vă apreciați unul pe celălalt pe măsură ce vă realizați obiectivele. Este foarte important să ai răbdare și cu soțul, dar și cu tine însăți. Schimbările importante nu apar peste noapte, iar modificarea obiceiurilor de o viață este foarte dificilă.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com