Acum e o actriță căsătorită, dar i-a făcut curte lui Chandler, din Friends. Actorul nici nu a băgat-o în seamă

Sophie Turner i-a facut curte lui Matthew Perry

Sophie Turner, cea care a devenit celebră grație serialului 'Game of Thrones', e o femeie măritată și fericită în prezent, însă nu are nicio problemă să vorbească despre trecutul său amoros. Înainte ca actualul ei soț, Joe Jonas, să intre în peisaj, aceasta pusese ochii pe Matthew Perry, cel care i-a dat viață personajului Chandler din serialul 'Friends'.

Într-un interviu recebnt, actrița în vârstă de 23 de ani a dezvăluit că obișnuia să meargă într-un supermarket din zona în care locuiește, tot sperând să dea de actor, pe care îl zărise o dată, în fața magazinului, fumând o țigară.

Mai mult, chiar a cumpărat o brichetă, pe care o ținea la ea, nădăjduind că, poate, actorul ar avea nevoie de un foc. Dar nu s-a mai întâmplat să îl zărească.

Văzând că așa nu are niciun succes, actrița l-a pomenit pe rețelele de socializare, sperând că la un moment dat el va vedea aluziile sale și îi va răspunde, după care, eventual, să o invite la o întâlnire. Nici asta nu s-a întâmplat.

În cele din urmă, nu a avut de ales decât să-l uite. Iar lucrurile au luat o întorsătură frumoasă pentru ea, în prezent fiind căsătorită cu Jonas, un cântăreț în vârstă de 29 de ani.

Cei doi s-au logodit în octombrie 2017 și s-au căsătorit în secret, în Las Vegas, în luna mai a acestui an. O nuntă în toată regula va avea loc în Franța, vara aceasta.

Vezi și Una dintre actrițele pe val s-a căsătorit, la numai 23 de ani! O știi din 'Game of Thrones'. A măritat-o Elvis

Citește și: