Sophia Loren, senzațională la 84 de ani. A atras atenția tuturor cu un decolteu generos

Sophia Loren, senzațională la 84 de ani. A atras atenția tuturor cu un decolteu generos

Sophia Loren e senzațională la 84 de ani și nu-și arată deloc vârsta. Cea mai fotografiată femeie din lume și un sex-simbol pentru generații întregi, marea actriță a reușit să atragă toate privirile duminică cu apariția ei la Londra.

 

Starul italian a fost gazda unui eveniment la teatrul Aldwych din Londra și a avut o apariție de zile mari. În ciuda vârstei înaintate, actrița pare că sfidează trecerea timpului și și-a păstrat energia, eleganța, grația și frumusețea din tinerețe.

Îmbrăcată în pantaloni crem cu o cămașă din dantelă cu un decolteu generos, Sophia a reușit și de data aceasta să fie senzația serii, demonstrând încă o dată că vârsta este doar o cifră și poți fi sexy și atrăgătoare chiar și la 84 de ani.

Pe numele real Sofia Villani Scicolone, celebra actriță italiană  s-a născut pe 20 septembrie 1934. După ce și-a trăit copilăria în mare parte în timpul războiului, ea a început să facă primii pași spre celebritate la vârsta de 14 ani, când a început să participe la concursuri de frumusețe și interpretând roluri mici în filme artistice. Primele roluri le-a avut în filmele lui Vittorio de Sica, regizorul care a descoperit-o. În 1950 a participat la Miss Italia, unde a câștigat titlul de Miss Eleganza, titlu creat special pentru ea. De aici a fost un drum scurt până la Hollywood și la întâlnirile ei cu mari actori ai vremii, premiile, iubirile, familia și faima.

 

Sophia Loren reușește să se mențină în formă cu dieta mediteraneană în care a inclus pastele, precizând că în frigiderul ei se găsesc doar alimente neprocesate precum fructe, legume, păstai, nuci și diverse semințe, salate, cereale integrale, lactate, ulei de masline, carne de pasare și mult pește, din care a exclus cât de mult a putut dulciurile și grăsimile.

„Tot ceea ce sunt se datorează pastelor”, spunea Sophia Loren. Însă, aceasta mărturisește că mănâncă doar o farfurie cu paste pe zi, iar acestea sunt preparate în mod sănătos, cu ulei de măsline, verdețuri și mirodenii, fără să le combine cu carne.

Sophia Loren a fost recompensată de-a lungul carierei și cu patru trofee Globul de Aur pentru World Film Favorite – Female, prestigiosul Cecil B. DeMille Award, un Premiu BAFTA și deține recordul de a fi distinsă cu șase Premii David di Donatello pentru cea mai bună actriță. În 1991, a fost onorată de Academia Americană de Film pentru întreaga carieră, fiind declarată o „comoară a cinematografiei mondiale”, iar în 1999 a fost recunoscută de către American Film Institute drept una dintre marile legende ale epocii de aur de la Hollywood. Mick Jagger și Keith Richards i-au dedicat o melodie – „Pass the Wine (Sophia Loren)”.

Citește și:

Loading...