Sophia Loren împlinește astăzi 84 de ani. Are aceeași grație, eleganță și frumusețe ca la 30 de ani

Sophia Loren împlinește astăzi 84 de ani. Are aceeași grație, eleganță și frumusețe ca la 30 de ani

Sophia Loren a ajuns la venerabila vârstă de 84 de ani, însă sfidează trecerea timpului. A fost cea mai fotografiată femeie din lume și un sex-simbol pentru generații întregi, dar nu-și arată deloc vârsta și uimește cu fiecare apariție a ei, fiind la fel de elegantă și seducătoare ca în tinerețe. 

Sofia Villani Scicolone s-a născut pe 20 septembrie 1934. După ce și-a trăit copilăria în mare parte în timpul războiului, ea a început să facă primii pași spre celebritate la vârsta de 14 ani, când a început să participe la concursuri de frumusețe și interpretând roluri mici în filme artistice. Primele roluri le-a avut în filmele lui Vittorio de Sica, regizorul care a descoperit-o. În 1950 a participat la Miss Italia, unde a câștigat titlul de Miss Eleganza, creat special pentru ea. De aici a fost un drum scurt până la Hollywood și la întâlnirile ei cu mari actori ai vremii, premiile, iubirile, familia și faima.

 

La numai 15 ani,  l-a întâlnit și pe Carlo Ponti, care era cu 22 de ani mai mare,  cu 10 cm mai scund și însurat, dar cu toate acestea povestea lor de dragoste a fost unică, și el  avea să îi fie soț până la moarte, spre uimirea tuturor.  S-a căsătorit de două ori cu Carlo Ponti, prima data în septembrie 1957 în Mexic, însă pentru că legea italiană nu-l lăsa să divorțeze de prima nevastă, a fost nevoit să anuleze căsătoria pentru a nu fi arestat pentru bigamie. Însă, ulterior Carlo și Sophia au plecat în Franța, unde au devenit cetățeni francezi și astfel, regizorul a putut să divorțeze. Astfel, ei s-au căsătorit din nou pe 9 aprilie 1966 în Franța.

A iubit toată viața un singur bărbat

Cei doi făcut doi copii:  Carlo Jr. născut în 1968 și Edoardo în 1973 și au rămas împreună până la moartea lui Ponti, în 2007.  Întrebată dacă nu ar vrea să se recăsătorească, Sophia a spus că „este imposibil să iubească pe altcineva” și a preferat să rămână singură.

Mai mult, tot în 2007,  Sophia a surprins pe toata lumea cu un pictorial incendiar pentru Calendarul Pirelli, demonstând că în loc să îmbătrânească, ea parcă întinerește și devine pe zi ce trece mai frumoasă.

Citește și: Cristina Bălan a vorbit despre problemele dificile prin care a trecut și despre copiii ei, care suferă de sindromul down. Artista și sotul ei, Gabi, au vrut să plece din țară

Sophia a fost considerată cealaltă Marilyn

Sophia a fost considerată cealaltă Marilyn, dar în variantă brunetă,  mult mai fericită și mai sigură pe sine, cu aceleași farmec aparte și talent de inegalat . Spre deosebire de Monroe, ea a iubit toată viața un singur bărbat.

Mai mult, spre deosebire de alte celebrități de la Hollywood, Sophia nu s-a ascuns de ochii presei acum la bătrânețe, ci este foarte activă, și uimește cu fiecare apariție a ei cu eleganța și grația sa. În ciuda faptului că are 84 de ani, diva nu-și arată deloc vârsta și și-a păstrat frumusețea răpitoare din tinerețe, dovedind încă o dată că vârsta e doar o cifră. „Nu mă dau în vânt după faptul că îmbătrânesc, dar încă mă pot preface că am 15 ani“, a declarat actrița, cu zâmbetul pe buze,  într-un interviu mai vechi.

Sophia Loren a jucat în aproape 100 de filme

În cele șase decenii de cinema, Sophia Loren a jucat în aproape 100 de filme, lucrând îndeaproape cu marii regizori ai vremii, de la Vittorio de Sica, George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli și Ettore Scola la Robert Altman. Și-a început cariera de actriță în 1950, la vârsta de 15 ani, iar primul său rol important a fost în L’Oro di Napoli (1954), al lui De Sica. Peccato che sia una canaglia / Too Bad She’s Bad (1954) a fost primul film alături de Marcello Mastroianni, actorul care avea să-i devină un colaborator constant pe marele ecran. Printre ele, Matrimonio all’italiana (1964), pentru care a fost nominalizată la Oscar, comedia La moglie del prete (1970) și Ieri, oggi, domani / Yesterday, Today, Tommorow, cu o scenă de striptease care a intrat în istorie.

E cea mai premiată actriță italiană

Sophia Loren și-a fascinat, de altfel, partenerii de platou. Printre ei, Cary Grant, Peter Sellers, Clark Gable, Frank Sinatra, Gregory Peck, Jack Lemmon, Paul Newman, Marlon Brando. Momentul care a propulsat-o printre marile staruri de cinema ale lumii a fost anul 1958, când a semnat un contract cu studioul Paramount, la Hollywood. În 1961, rolul dramatic al mamei din La Ciociara (1961), în regia lui Vittorio de Sica, i-a adus 22 de premii internaționale, inclusiv unul de interpretare la Cannes și un Oscar, devenind prima actriță premiată cu statueta pentru un film străin și prima actriță italiană distinsă cu acest trofeu. La apogeul carierei sale, a fost plătită cu 1 milion de dolari ca să joace în The Fall of the Roman Empire (1964). Ultima peliculă din lunga colaborare cu Vittorio de Sica a fost Il viaggio (1974), în care a jucat alături de Richard Burton. Cea mai recentă apariție a sa este într-un scurtmetraj, Voce umana (2014), regizat de unul dintre cei doi fii ai săi, Edoardo Ponti.

Sophia Loren a fost recompensată de-a lungul carierei și cu patru trofee Globul de Aur pentru World Film Favorite – Female, prestigiosul Cecil B. DeMille Award, un Premiu BAFTA și deține recordul de a fi distinsă cu șase Premii David di Donatello pentru cea mai bună actriță. În 1991, a fost onorată de Academia Americană de Film pentru întreaga carieră, fiind declarată o „comoară a cinematografiei mondiale”, iar în 1999 a fost recunoscută de către American Film Institute drept una dintre marile legende ale epocii de aur de la Hollywood. Mick Jagger și Keith Richards i-au dedicat o melodie – „Pass the Wine (Sophia Loren)”.

Citește și:

Loading...