Somnul de după-amiază la copii, cât este de important?

Somnul de după-amiază la copii, cât este de important?

Somnul de după-amiază la copii ajută la dezvoltarea lor armonioasă. Află cât ar trebui să doarmă micuțul tău pe parcursul zilei.

Știm, nu toți copiii acceptă să doarmă după-amiaza. Cei mai mulți preferă să aibă orice altă activitate, numai de somn nu.

Somnul la grădiniță este acceptat, acasă nu prea

Unii părinți spun că la grădiniță cel mic adoarme imediat, dar când trebuie să facă asta acasă nimeni nu se mai înțelege cu el.

Părinții sunt cei responsabili cu educarea copilului, implicit a unui program de somn.

Cât sunt mici și în creșetere, copiii dorm și mănâncă.

Somnul și vârsta copilului

Episoadele de somn se scurtează odată cu înaintarea în vârstă. Dar nu este o regulă.

Astfel, dacă până în patru luni ei dorm de câte 3-6 ori pe zi, la aproape 3 ani le este suficient o porție de somn pe zi.

Până la vârsta de 6 ani, cei mici pot adormi odată pe zi sau deloc.

De la 5-6 ani poate somnul deveni o opțiune, atunci când organismul lor începe să funcționeze asemănător cu al adulților.

Somnul ajută la creșterea și dezvoltarea armonioasă a micuțului. Ajută creierul să funcționeze mai bine.

Somnul de prânz previne instalarea stresului în organism, ajutând la relaxarea copilului.

Mai ajută și la un comportament mai puțin agitat pe parcursul zilei.

Aplelați la trucuri pentru a-l adormi pe cel mic

Săritul peste somnul de după-amiază îl poate afecta pe cel de noapte. Ora de somn poate întârzia din cauza faptului că el este mult prea obosit, stresat și iritat.

Dacă refuză somnul diurn, după masa de prânz, așa cum sunt ei învățați să facă pentru a nu pierde ceva din ce se petrece în jurul lor, încercați să vă relaxați împreună.

Asta înseamnă departe de orice l-ar putea distrage și pune pe joacă. Trageți draperiile în cameră, îmbrăcați-l în hăinuțe lejere, îi puteți spune o poveste sau puteți propune un joc legat de somn, cu un premiu oferit la trezire.

Puteți apela la tot felul de trucuri pentru a vă odihni copilul. Încercați pe cât posibil să vă folosiți de certuri sau pedepse.

Deși se spune că fiecare casă ăși are obiceiurile ei, ar fi bine ca odată ce se apropie ora de somn să apelezi la câteva obiceiuri care îl vor face pe copil să le asocieze cu dormitul.

Învață semnalele corpului lui

Trebuie să fii atentă la toate semnalele pe care copilul tău le transmite, încă de mic.

Când ar vrea să doarmă copilul va avea un comportament haotic, fiind obosit, are mișcări mai lente, poate deveni ușor incoerent.

De asemenea, își pot freca ochișorii cu mânuțele, pot căsca, își pot suge degetul, vor vrea să fie alăptați. Împreună faceți un ritual comun.

Cui nu i-ar prinde bine un pui de somn, mai ales într-o perioadă în care te simți privată de acest lucru.

Dacă la culcare îi promiți copilului tău că veți merge în parc, să te ții de cuvânt căci ei nu uită și nu iartă nimic. Și nici nu îți dorești ca el să-și piardă încrederea în tine. Ține minte ce spui pentru că ei memorează tot.

Dacă acum refuză să doarmă, nu uita că va veni o perioadă din viața lui când se va băga singur în pat, la somn, fără să-l mai rogi.

Somnul de după-amiază trebuie să devină o pauză de relaxare plăcută, nu una cu plânsete, lacrimi cât casa și suspine. Răbdarea și imaginația din partea dumneavoastră sunt mai mult decât necesare.

Sursa foto Flickr