Soluții simple să scapi de petele de ketch up

Soluții simple să scapi de petele de ketch up

Petele de ketch up sunt greu de scos, mai ales dacă au apărut pe materiale naturale precum bumbacul, lâna sau lemnul. Dar noi îți propunem câteva soluții care te vor salva până și în cele mai dificile situații.

Curăță petele de ketch up de pe haine

Folosește coada unei furculițe sau lama unui cuțit să cureți excesul de ketch up de pe haine. Nu șterge cu șervețel, pentru că nu faci decât să întinzi pata și mai mult. Apoi, întoarce haina pe dos și lasă să curgă apă rece în jet puternic peste pată. Toarnă apoi câteva picături de detergent lichid peste pată și lasă-l să acționeze câteva minute, apoi spală haina în mod obișnuit. Dacă haina pătată este albă, freacă zona afectată cu zeamă de lămâie sau cu apă oxigenată de mai multe ori, până dispare orice urmă de ketch up. Poți folosi și un înălbitor de calitate din comerț, conform instrucțiunilor de pe etichetă, apoi spală haina cu detergentul tău obișnuit.

Ketch up pe covoare?

Lasă petele de ketch up să se usuce bine și îndepărtează excesul cu un cuțit sau cu dinții unei furculițe, curățând bine printre fibrele covorului. Toarnă oțet alb pe pată și tamponează cu un burete până când se curăță urmele roșii. Apoi clătește zona cu apă rece. Dacă pata este rezistentă, poți încerca o soluție de covoare din comerț, special concepută pentru îndepărtarea petelor dificile.

Ketch up pe gresie, pereți sau blatul de bucătărie?

Dacă ai pătat cu ketch up mobila, gresia, pereții sau orice obiect din plastic, curăță imediat petele proaspete cu apă caldă și detergent de vase. Dacă pigmentul roșu a intrat în profunzime, folosește o soluție din 2 părți apă, o parte înălbitor și o parte detergent lichid.

credit foto: 123rf.com