Ai problemele cu picioarele vara? Noi avem soluții!

Ai problemele cu picioarele vara? Noi avem soluții!

Picioare frumoase și ușoare toată vara? Masajul, hidratarea, gelurile răcoritoare toate trebuie să se regăsească în îngrijirea zilnică, căci redau prospețimea și senzația de confort, astfel încât să fii în formă toată ziua.  

 

Călcâie crăpate

 

Sunt extrem de inestetice, iar în unele cazuri devin chiar dureroase. Ca să scapi într-adevăr de problemă îngrijirea trebuie să fie constantă. Pașii sunt simpli:

  • mai întâi înmoi picioarele 5-10 minute într-un lighean cu apă caldă în care ai pus câteva felii de lămâie
  • aplică un exfoliant și masează bine; lasă-l să acționeze câteva minute
  • clătește și îndepărtează pielea îngroșată cu o pilă specială
  • clătește din nou, usucă și aplică o cremă emolientă și regenerantă, care să hidrateze intens, să înmoaie pielea și să repare zona.
  • Întreg acest ritual trebuie făcut de 2 ori pe săptămână. Crema hidratantă ar trebui aplicată în fiecare seară, până observi o vindecare a crăpăturilor. Ca să acționeze mai bine și în profunzime, poartă o pereche de șosete pentru hidratare.

Piele foarte uscată

Căldura și expunerea zilnică la soare deshidratatează pielea, care își schimbă rapid aspectul: capătă aspect solzos și e aspră la atingere. Renunță la săpun și folosește numai geluri cremoase, cu textură bogată, care curăță delicat și hidratează în același timp. Dacă nu ai timp să aplici după fiecare duș loțiunea sau laptele de corp, poți alege un ulei de corp cu pulverizator. Se aplică mai ușor, mai rapid, intră repede în piele și lasă pielea fină.

Transpirație

 

Apare atunci când piciorul stă în încălțăminte închisă – balerini, pantofi sau teniși. Ai grijă ca încălțămintea să fie dintr-un material de bună calitate și, de preferat, cu un model care să permită pielii să respire. După dușul de dimineață, folosește un antiperspirant pentru picioare, care să mențină pielea uscată, să protejeze și să înlăture mirosul neplăcut. Sau mai poți folosi pudră de talc pentru picioare, care se aplică pe pielea curată și uscată. Absorbantă și antibacteriană, aceasta menține prospețimea și zona uscată toată ziua. Dacă poți pantofi închiși, poți pune puțină pudră și în interiorul lor.

Picioare umflate

 

Dacă nu sunt alte probleme medicale și pățești acest lucru numai în zilele foarte călduroase, când stai mult timp în picioare, există câteva remedii pe care le poți încerca la sfârșitul zilei. Pune câteva cuburi de gheață într-o batistă sau într-un tifon și masează câteva minute talpa, glezna și gamba. După duș, aplică un ulei natural și fă un masaj de câteva minute care să stimuleze circulația sângelui, iar înainte de culcare folosește un gel mentolat răcoritor, care să redea confortul și prospețimea.

Sursă foto: Flickr.com