Soluții ieftine să albești cada!

Soluții ieftine să albești cada!

De-a lungul anilor, orice cadă, oricât ar fi de rezistentă, se îngălbenește de la calcarul din apă, de la reziduurile de săpun și grăsime. Fie că ai o cadă din fontă, fie că ai o cadă modernă din acril, iată câteva soluții ieftine să albești cada fără prea mare efort!

Căzile vechi, din fontă emailată, se curăță cel mai bine cu soluții pe bază de acid, cum ar fi oțetul care dizolvă depunerile de calcar fără să afecteze emailul alb. Toarnă cel puțin 500 ml de oțet alb într-o sticlă cu pulverizator și pune-ți o mască la gură și la nas, dacă nu suporți mirosul.

Pulverizează oțet pe pereții căzii și insistă acolo unde sunt pete de calcar. Folosește o cantitate mai mare de oțet, dacă nu este suficientă doar o jumătate de litru, și ai grijă ca toate depunerile de mizerie să se înmoaie bine.

Oțetul și detergentul de vase, cele mai bune soluții pentru cadă

Lasă oțetul să acționeze câteva ore sau peste noapte. Fiind un acid puternic, el va dizolva calcarul și, a doua zi, vei putea curăța mult mai ușor mizeria folosind un burete și detergent pentru vase pentru a degresa grăsimile. Repetă operația de câteva ori, dacă nu s-au curățat toate depunerile de la prima încercare.

După ce clătești bine cada, folosește o soluție de spălat geamurile și o lavetă uscată ca să o faci să strălucească de curățenie.

Cum să albești cada din acril

Căzile moderne din acril au și ele avantajele lor și sunt mai ușor de întreținut, datorită suprafeței lucioase, fără pori, la care nu aderă grăsimea și calcarul. Dar și ele se murdăresc cu timpul, dacă nu sunt bine întreținute.

Acrilul de bună calitate este dur și rezistent la zgârieturi. Astfel că poți curăța aceste căzi folosind bureți ușor abrazivi, dacă au apărut depuneri de calcar sau de rugină. Dar este bine să folosești materialele abrazive cu precauție și să te ferești să freci cada cu tix sau alte produse similare.

Poți să albești cada din acril cu detergent de vase, dar și cu o soluție diluată dintr-o parte clor și 5 părți de apă rece. Folosește de fiecare dată mănuși și mască de protecție și lasă geamul din baie deschis larg, să nu inhalezi vaporii de clor. Dacă folosești detergent de vase, citește cu atenție eticheta să nu conțină acetat, care atacă suprafața lucioasă a acrilului.

Amoniacul scoate petele galbene

Petele galbene care apar cu timpul pe căzile din acril pot fi scoase cu o soluție pe bază de amoniac. Amestecă amoniac și apă într-un recipient cu pulverizator, folosește soluția pe toată suprafața căzii și las-o să acționeze 5 minute.

Apoi șterge cada cu o lavetă moale și apă caldă. Dacă unele pete persistă, folosește în continuare detergent lichid de vase. La final, poți da strălucire căzii cu o soluție de lustruit geamurile și va fi ca nouă!

sursa foto: Shutterstock

Loading...