Solstițiul de iarnă, din 21 decembrie, marchează cea mai mică înălțime a Soarelui perpendicular pe orbita Pământului, iar ziua va fi cea mai scurtă din an.

Denumirea de solstițiu în limba latină înseamnă ”soarele care stă pe loc”, iar la solstițiul de iarnă, Soarele chiar stă pe loc, îl vedem foarte puțin pe timpul zilei și marchează sfârșitul unui ciclu natural.

După solstițiul de iarnă, ziua începe să crească, treptat și destul de încet lumina Soarelui sporește și începe un nou ciclu natural, un nou an.

Magia Soarelui în credințele vechi

Viața în vremurile de demult se rotea în funcție de Soare, iar solstițiile și echinocțiile erau punctele culminante care marcau anotimpurile, lucrările agrare și ciclurile naturii. Chiar dacă azi iarna calendaristică începe la 1 decembrie, nopțile sunt tot mai lungi până la solstițiul de iarnă care marchează astfel începutul iernii astronomice. În multe culturi vechi, în preajma solstițiului de iarnă se sărbătorea intrarea într-un an nou.

Fascinați de stele și de puterea misterioasă a Soarelui, astronomii din vechiul Egipt, din Persia sau de pe coastele Greciei antice urmăreau cu deosebită atenție drumul astrelor. Pentru ei, Soarele era un zeu atotputernic, care putea da naștere vieții și care o putea distruge. Nu întâmplător calculau cu o precizie fantastică echinocțiile și solstițiile și pregăteau festivități magice pentru a sărbători cele mai importante momente ale activității solare.

Solstițiul de iarnă și tradițiile vechi din lume

Se presupune că solstițiile erau marcate, în timpurile antice, cu sărbători și petreceri care se țineau lângă templele ridicate în cinstea Soarelui.

Strămoșii noștri daci urcau pe munte să aprindă focuri puternice și să convoace puterea Soarelui care slăbea pe măsură ce se apropia solstițiul de iarnă. După cucerirea Daciei de către romani, sărbătorile legate de iarnă au fost în bună parte înlocuite cu Saturnaliile, sărbători închinate zeului Saturn, care se țineau între 17 și 23 decembrie, în preajma solstițiului.

Zeul Mithra, un zeu moștenit de la persani, ajuns și în panteonul zeilor romani, era asociat cu Soarele și era și el sărbătorit în preajma zilelor de 22 – 25 decembrie. Se aprindeau focuri mari și se țineau petreceri nocturne cu mese întinse, tradiția fiind preluată aproape în tot Imperiul Roman.

În Scandinavia, solstițiul de iarnă pica pe 13 decembrie, conform vechiului calendar, iar în această zi era sărbătorită Sf. Lucia printr-o procesiune la care participau fetele tinere cu torțe și lumânări în mâini. Procesiunea avea rolul de a alunga întunericul iernii și de a chema Soarele să înceapă un nou sezon agricol.

Solstițiul de iarnă, sărbătorit de mii de ani în țările asiatice

Chinezii au și ei un festival vechi de mii de ani, închinat solstițiului de iarnă, care ține din 21 până pe 23 decembrie. Și ei sărbătoresc prin petreceri și mese în familie, la care se aprind neapărat lampioane și focuri.

În Coreea de Sud, solstițiul de iarnă este numit Anul Nou cel mic și se mănâncă un preparat făcut dintr-un soi de fasole roșie, deoarece roșul este o culoare norocoasă la asiatici. În această zi se dau cadouri calendari și șosete, oamenii se adună pentru petreceri și se roagă pentru zăpadă, deoarece zăpada aduce prosperitate în noul an.

Peste tot în lume, din America latină, în China și Iran până în Irlanda, Italia sau Grecia antică solstițiul de iarnă se sărbătorea cu petreceri mari în stradă, cu focuri aprinse, cu muzică și incantații care chemau puterea Soarelui.

foto: 123rf.com