Sodoma și Gomora, simplă legendă sau cataclism natural?

Sodoma și Gomora, simplă legendă sau cataclism natural?

Apele potopului au purificat omenirea și i-au dat șansa unui nou început. Dar oamenii au uitat și mulți supuși s-au îndepărtat de cuvântul Domnului. În Sodoma și Gomora, s-au răspândit din nou păcatele și fărădelegea. Dumnezeu a trimis asupra lor un foc năpraznic, să ardă totul din temelie. O hartă astronomică din Sumer dezvăluie misterul care învăluie vechea poveste…

Povestea din Vechiul Testament, din capitolele dedicate vieții lui Avraam, este săracă în detalii și ascunde multe taine greu de descifrat. Nici până azi, locul celor două cetăți nu a fost stabilit cu exactitate, iar despre păcatele locuitorilor relatările din vechime sunt pline de lacune. Ce vină apăsa asupra sodomiților? Cât de negre erau sufletele lor, dacă Dumnezeu n-a vrut să mai rămână nimic decât cenușa? Biblia spune că Domnul a trimis doi îngeri să caute oameni drepți în Sodoma și să îi salveze de urgia care avea să vină. Ei au ajuns la casa lui Lot, unde au fost primiți cum se cuvine și așezați la masă. Vecinii lui Lot, auzind că are oaspeți străini, au venit să îi cunoască. Cum în limba ebraică veche 'a cunoaște pe cineva' însemna și a avea o relație de natură sexuală (a cunoaște trupește n.r.), traducerile ulterioare au lăsat să se înțeleagă că sodomiții ar fi fost homosexuali și s-ar fi dedat plăcerilor carnale. Cu toate acestea, în Biblie nu este scris explicit care erau păcatele lor.

Sodoma, distrusă într-o singură noapte

sotia lui Lot

Coloana de piatră și sare care o închipuie pe soția lui Lot, pe malul Mării Moarte (foto: Adina Stănilă)

Sodoma și Gomora au fost ridicate pe câmpiile iordaniene din apropierea Mării Moarte. Erau așezări întărite, iar locuitorii lor aveau numeroase bogății, având în vedere că triburile vecine au purtat războaie împotriva lor, să le supună și să le jefuiască. Însuși Avraam a ridicat câteva sute de oameni să apere Sodoma, după ce locuitorii ei au fost luați prizonieri, printre ei aflându-se și Lot împreună cu familia lui. Mai târziu, când Dumnezeu îl avertizează pe Avraam că toți locuitorii din cele două cetăți vor pieri pentru că trăiesc în desfrânare și fărădelege, bătrânul înțelept sare din nou în apărarea lui Lot. Îngerii trimiși de Dumnezeu le întunecă mințile sodomiților și pleacă din cetate însoțiți de familia lui Lot. Deși au fost avertizați să nu se uite înapoi, soția lui Lot a privit cetatea în flăcări și a fost transformată în stană de piatră. Până și azi mai poate fi văzută coloana cu profil uman, rămasă în picioare de veacuri deasupra Mării Moarte.

O hartă sumeriană oferă cele mai bune explicații

Cercetătorii au încercat să găsească o explicație pentru povestea biblică. Sodoma pare să fi fost așezarea de la Bad edh-Dhra, iar Gomora, Numeira, ambele din Epoca Brânzului, aflate pe teritoriul actual al Iordaniei. La Bad edh-Dhra, sun un strat gros de sare, rămas de la evaporarea apei din Marea Moartea, a fost găsit un strat negru de pucioasă. Se presupune că, în apropiere, a avut loc o erupție vulcanică, probabil pe timpul nopții, iar oamenii nu au reușit să se mai salveze. O altă explicație a fost găsită pe o tăbliță din lut, descoperită la Ninive, în Egipt. Pe jumătate din tăblița rotundă a fost desenată o hartă a cerului, iar pe cealalată a fost trasată traiectoria unui obiect luminos care cade din cer. Folosind tehnica de calcul modernă, astronomii au reconfigurat poziția astrelor așa cum au fost desenate pe hartă și au ajuns la concluzia că a fost realziată prin anii 3.300 înaintea erei noastre. Pe această hartă străveche, numele lui Dumnezeu a fost notat în dreptul constelației Orion, iar asteroidul care a lovit pământul în acele timpuri ar putea fi cauza distrugerii totale a Sodomei și Gomorei. Se pare că tăblița de la Ninive ar fi fost creată de un astronom din Sumer, regiune vecină unde urmele lăsate de asteroid se pot vedea și azi. Mai mulți istorici din Imperiul Roman au scris despre distrugerile masive care au avut loc la Marea Moartă. Corneliu Tacit, considerat părintele istoriografiei latine, scria că a vizitat acele locuri, iar câmpiile odinioară bogate în culturi, au fost lovite de fulger și au rămas pustii.

sursa foto: Distrugerea Sodomei, din Cronica din Nuremberg, de Hartmann Schedel (Wikipedia.org)