Socrii vor mulți invitați de Crăciun. Seniorii familiei vor petreceri cu mulți invitați și multe vizite, ca în vremurile bune. Pentru ei, măsurile de prevenire a infecției cu noul Coronavirus sunt povești. Ce să faci în aceste condiții?Ți-e teamă atât pentru ei că sunt în vârstă și au boli cronice, cât și pentru tine sau copii. Este o situație destul de dificilă, dar există soluții.

Citește și: Cum previi infectarea cu noul coronavirus prin metode naturale. Sfaturile medicului imunolog

Perioadă stresantă

Perioada sărbătorilor este una frumoasă, dar și stresantă, chiar și în circumstanțe normale. În multe familii apar conflicte, referitor la unde să petreacă o anumită zi și despre cum să se organizeze. Faptul că acum se întâlnesc oameni care nu s-au mai văzut de mult și care nu socializează în mod obișnuit poate da naștere la fricțiuni. În condiții de pandemie, când nervii multora sunt întinși deja la maxim, lucrurile se complică.  Încearcă să fii parte din soluție, nu din problemă.

Socrii vor mulți invitați de Crăciun. Cum îi împaci

Ar putea ajuta dacă abordați perioada sărbătorilor cu idei creative despre cum vă puteți bucura de ele altfel decât până acum. O soluție de compromis este să invitați mai puțini oameni, care, la rândul lor, au respectat măsurile de prevenție. O petrecere cu câțiva membrii ai familiei este preferabilă. Ambele alternative: să stea acasă singuri, dar și să aibă foarte mulți invitați nu ar fi de dorit.

Totuși, este greu să negociezi asta mai ales cu rudele în vârstă. Seniorii au deja păreri bine definite. Este aproape imposibil să-i faci să-și schimbe părerea dacă ei au hotărât deja ce vor face. Obiceiurile practicate zeci de ani pentru ei sunt sfinte. Totuși, dacă ei țin la tine, ți-ar putea face o concesie, dacă acționezi cu diplomație.

Citește și: Raed Arafat a anunțat cum vor sărbători românii Crăciunul și Revelionul în anul pandemiei

Socrii vor mulți invitați de Crăciun. Abordare diplomatică

Dacă dorești să-ți impui punctul de vedere, pșihoterapeutul Tedy Creștin spune că ”ar fi util să „reconstruiți” puțin relația înainte de a deschide această discuție”. Poate în ultimul timp au mai existat fricțiuni sau v-ați îndepărtat, aparent fără motiv unii de ceilalți. De aceea, ar fi bine să nu începeți comunicarea cu lucruri negative și convorbiri în contradictoriu. Apoi, abordarea ”ar trebui să înceapă calm, după ce ați vorbit deja despre teme pe care sunteți deja de acord. Ar fi bine să fie mai mult ca o dezbatere cu argumente pro și contra. Nu trebuie neapărat să se termine cu o concluzie, dar poate ridica întrebări”. 

Alternative viabile

Puteți face un plan care să includă întrevederi video pe internet, plimbări în parc sau la munte. Totodată, pentru a hrăni optimismul, puteți plănui pentru la vară o mare reuniune de familie, la care să-i invitați pe toți cei pe care nu veți reuși să-i vedeți de Crăciun sau de Revelion. Nu încerca nici tu să-ți impui în mod despotic părerea. Lasă-i pe toți virtualii participanți să-și spună părerea și încercați să găsiți o cale de mijloc care să-i mulțumească pe cât mai mulți, dar care să nu contravină măsurilor de siguranță.

Planuri separate

Evită să-i judeci aspru pe cei care vor mulți invitați de Crăciun, să-i critici sau să te cerți cu aceia care nu-ți împărtășesc părerile. Perioada sărbătorilor ar trebuie să fie una a bucuriei și a iertării. Dacă ai tăi nu-ți împărtășesc părerile în ce privește organizarea și crezi că ar fi periculos pentru tine și pentru familia ta să te alături, explică-le într-un mod frumos că nu vei participa.

Fă-ți propriile planuri, dar nu continua conflictul la telefon sau în gândurile tale. O situație dificilă este atunci când locuiești cu părinții. În acest caz, ar fi bine să îți faci un proiect pe termen scurt, dar și unul pe termen lung în care să vezi dacă poți schimba ceva. Este clar că veți avea păreri diferite, așa că ar fi bine să găsești o alternativă pentru a nu mai sta împreună cu ei.

Citește și: Adolescentul vrea la petreceri chiar și în pandemie

Socrii vor mulți invitați de Crăciun. Respectă-le alegerea

”Ar fi cazul să aduci ca argumente păreri ale experților și mărturii ale unor oameni care nu au crezut și s-au îmbolnăvit. Dacă nu există o concluzie comună, ar fi util să se ajungă la compromisul ca fiecare poate face ce vrea. Dacă persoana nu poate fi convinsă să rămână acasă sau să nu invite 20 de persoane la ea, atunci ar fi un abuz să te preseze pe tine să participi. 

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395Poți să te împaci cu alegerea ei. În definitiv, este un adult, care a auzit sfaturile specialiștilor, dar a decis în cunoștință de cauza că respectarea tradițiilor, petrecerea, contactul dintre oameni merită asumarea unui risc crescut de îmbolnăvire. Până la urmă, este decizia sa. Nu poți face cuiva un bine decât dacă îl solicită și consideră că îi este benefic și nu împotriva voinței sale”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin. 

Sursa foto: 123rf.com