Slăbeşte cu paste!

Slăbeşte cu paste!

Iubitorii pastelor făinoase au de ce să se bucure. Pot mânca ceea ce le place chiar şi atunci când vor să urmeze o dietă de slăbire şi să fie într-o formă foarte bună. Cum este posibil? Aflăm cu ajutorul medicului specialist în nutriţie.

Pastele făinoase se numără în topul preferinţelor majorităţii oamenilor şi nici nu e de mirare. Sunt gustoase indiferent de combinaţiile alese şi se prepară rapid. Ceea ce însă îi determină pe unii să le să ocolească, în special pe doamne, este teama față de numărul mare de calorii pe care îl conţin. Dar, surpriză! Pericolul de îngrăşare poate fi evitat şi când mănânci paste. Mai mult decât atât, le poţi folosi în dieta de slăbire, deoarece carbohidraţii furnizează energie şi pastele sunt şi o sursă de proteine vegetale, de vitamine (B, F) şi fibre. Ceea ce contează foarte mult este ce tip de paste alegi şi cu ce alte ingrediente le prepari. Doctorul Şerban Damian ne explică: ”Ar fi de preferat să optăm pentru paste din făină integrală, pentru că acestea au în compoziţie mai multi nutrienţi importanţi şi în plus să nu le fierbem excesiv, pentru că în acest fel le mărim indicele glicemic. Pastele au cam aceeaşi valoare calorică, fără să fie diferenţe semnificative între ele. Ceea ce face diferenţa este ceea ce adăugam în plus peste ele”, spune medicul specialist.

Legume la discreţie şi verdeaţă după gust

Poţi adăuga în reţeta de paste legume delicioase şi hrănitoare ca roşii, ciuperci, spanac, ceapă, ardei gras şi chiar broccoli. Toate proaspete, tocate sau fierte. Mai poţi lua în considerare şi adăugarea unor proteine din carne de calitate, slabă, fără grăsime. Carnea tăiată cubuleţe poate fi preparată la cuptor sau sote şi va transforma pastele într-un fel principal de mâncare complex din punct de vedere nutrivit. Mai mult, poate fi pusă şi verdeaţă proaspătă, ca frunze de busuioc, oregano sau orice îţi face plăcere pentru un plus de aromă.

Mărimea porţiei este esenţială

Indiferent de cât de sănătoasă ar fi mâncarea, este foarte importantă dimensiunea porţiei, Pastele nefierte au aproximativ 100 de calorii la o catitate de 25 de grame, aşadar nu depăşi 50 g la o masă. Asigură-te că mănânci corect din punct de vedere al aportului zilnic de calorii şi al efortului pe care îl depui în activităţile tale. ”O parte importantă din alimentaţia noastră trebuie să fie acoperită de carbohidraţi, iar pastele reprezintă o sursă foarte bună. Dacă mâncăm două porţii moderate într-o zi, nu se întâmplă absolut nimic. Problemele apar atunci când consumul devine excesiv. De exemplu, o porţie mare de paste carbonara poate să aducă 750-1000 kcal, ceea ce reprezintă aproape jumătate din necesarul caloric al unei persoane sedentare. Probabil cel mai bun moment este ca pastele să fie mâncate în prima parte a zilei, în ideea că vom folosi energia pe care o conţin în următoarele ore. Însă în cazul persoanelor cu activitate fizică intensă (cum sunt sportivii), o cină cu paste este o alegere bună”, declară dr. Damian.

Prepară pastele corect

Raportul între cantitatea de paste şi apă este de aproximativ un litru de apă la 100g de paste; sarea se pune în apă de la început; pastele se adaugă după ce apa începe să fiarbă; este mai sănătos să le fierbi „al dente”, adică mai puţin decât este normal (în acest fel vor avea un indice glicemic mai mic); nu adăuga ulei în apă, dar poţi să pui câteva picături după ce pastele au fost deja fierte şi scurse; nu clăti pastele cu apă rece.

Alternativă: pastele din dovlecel

Dr. Serban Damian

Dr. Serban Damian, Nutriționist sportiv acreditat CIO, Centrul de Nutriție Superfit, www.superfit.ro

”Pastele se pot regăsi în alimentaţia oricui, de la copii la vârstnici, de la sedentari la sportivi de performanţă. În funcţie de tipul de făină din care sunt făcute şi modul cum sunt gătite (ce se adaugă la ele), pot rezulta preparate mai hrănitoare sau mai puţin valoroase pentru alimentaţia noastră. <Mai mult> nu înseamnă întotdeauna <mai bine> atunci când e vorba de nutriţie. În cazul unui regim destinat scăderii în greutate există posibilitatea să includem din când în când paste, însă trebuie ţinut cont de cantitatea pe care o punem în farfurie. Pentru cei care vor să înlocuiască pastele clasice, din făină, există variante alternative, cum ar fi pastele din dovlecel, care au o valoare calorică mult mai redusă.” (dr. Şerban Damian)

Loading...