Sirenele, rusalce sau ondine… oricum ar fi numite frumoasele apelor, ele populează mituri străvechi, din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Din Oceanul Indian până la Marea Mediterană şi Pontul Euxin, poveştile făpturilor cu trup de peşte au însufleţit imaginaţia marinarilor. Până şi azi, după zeci de ani de cercetări marine, unii mai cred în existenţa lor…

Făpturile magice din mare au supravieţuit în folclor încă din perioada puternicului imperiu Asirian, din mileniul III înainte de Hristos. Pe atunci, erau reprezentate adesea în sculpturi şi basoreliefuri monştri cu trup de animal şi chip omenesc. Artiştii înfăţişau lei cu cap de om şi aripi de vultur, centauri, dar şi fiinţe din regatul apelor, tinere mlădioase, cu solzi pe trup şi picioarele unite asemeni cozilor de peşte. Originea acestor făpturi pare să fie doar imaginaţia omenească, deşi există câteva teorii care afirmă că amfibienii au existat cândva pe Pământ, ca urmare a intervenţiei extraterestre. În mitologia greacă, sirenele aveau iniţial coadă şi aripi de pasăre şi un cântec dulce care le fura minţile marinarilor. Cei care le auzeau cântând nu mai aveau nicio scăpare, erau omorâţi şi trimişi în împărăţia lui Hades. Romanii au preluat şi ei legendele frumoaselor cu trup de peşte din miturile orientale. Istoricul Pliniu cel Bătrân considera sirenele o simplă fabulaţie, deşi nota că ar putea exista în India, unde “adormeau bărbaţii cu glasurile lor, apoi îi sfâşiau în bucăţi”.

Sirenele, frumoasele Mării Negre

În pofida frumuseţii lor delicate şi a glasului fermecător, sirenele erau făpturi monstruoase care răspândeau groaza printre marinari. Aproape în toate culturile lumii, întâlnirea cu sirene nu putea duce decât la pierzania nefericiţilor muritori. În legendele româneşti, sirenele se bucură însă de o imagine diferită, care le pune în valoare frumuseţea. Oamenii povesteau că ies pe mal doar în zilele de sărbătoare şi cântă neasumuit de frumos, ţinându-se de mâini. Cei care le aud cântecul, dacă au suflet rău şi plin de păcate, sunt înecaţi în mare, dar, dacă au suflet bun, sunt ocoliţi de răzbunarea sirenelor. Dar frumoasele mării se fereau cu dibăcie să fie văzute de pământeni. Ieşeau din apă în locuri tainice, printre stânci abrupte unde nu calcă picior de om, şi se bucurau de soare cântând şi dansând. Pescarii credeau că ele aduc la mal comori din adâncul mării, scoici sidefii şi perle, pietre scumpe şi bijuterii adunate de prin vasele scufundate.

Mărturiile din muzee

31518609_m

Celebra statuie a sirenei din Copenhaga

Schelete surprinzătoare, alcătuite din oase de peşti mari şi capete de maimuţă, se pot vedea în unele dintre cele mai prestigioase muzee ale lumii, precum Muzeul Britanic din Londra, Muzeul de Istorie Naturală din SUA sau în templul Zuiryuji din Osaka. Toate aceste schelete sunt falsuri, dar cândva erau plimbate pe la bâlciuri şi oamenii plăteau să le vadă, convinşi că sirenele sunt reale. Nu puţine sunt şi poveştile în care grupuri mari de oameni susţin că au întâlnit femeile mării. Este celebră păţania pescarilor din insula Benbecula, Scoţia, care au crezut că au omorât din greşeală o sirenă, în primăvara anului 1830. Cadavrul a fost examinat de şeful poliţiei care a stabilit atunci că fiinţa stranie, de un metru lungime, cu păr lung şi pielea albă, avea anumite caracteristici umane şi merita să fie înmormântată după datina locului.

Adevăratele sirene, mamifere marine?

Ca orice mit, şi povestea sirenelor trebuie să aibă un grăunte de adevăr. Oamenii de ştiinţă pornesc de la premiza că marinarii de demult au întâlnit animale nemaivăzute care puteau respira deopotrivă în aer şi sub ape. Semănau cu nişte făpturi umane, care le zâmbeau şi îi chemau la ele, iar imaginaţia oamenilor le-a adăugat o frumuseţe fără seamăn. Puteau fi delfini jucăuşi, pe care îi vedeau pentru prima dată, balene albe sau foci. Zoologii nu exclud nici lamantinii sau dugongii, mamifere marine paşnice, care se hrănesc cu plantele de pe fundul mării, în apropiere de ţărm. Înfăţişarea lor este departe de graţia legendară a sirenelor, dar fantezia marinarilor, uimiţi de creaturile exotice pe care le întâlneau în călătoriile lor, făcea poveştile mai atrăgătoare.

sursa foto: 123rf.com