Simbolurile de taină se scriu și azi pe porțile maramureșene

Simbolurile de taină se scriu și azi pe porțile maramureșene

În Maramureș, porțile masive din lemn mai scriu și azi legendele strămoșești cu simboluri de taină. Crucea și funia vieții, colacul sau soarele, florile și frunzele vorbesc despre viața simplă, despre credința și puterea omului. Porțile maramureșene sunt monumente unicat în lume și localnicii se străduiesc să continue tradiția!

 

Maramureșul crește, se schimbă și dă lumii o față nouă, cu gospodării bogate și oameni mândri. Casele s-au înălțat cu etaje și balcoane moderne, cu tencuieli din piatră și acoperișuri sclipitoare. Locuințele tradiționale din lemn sunt tot mai puține. Abia le mai numeri pe degete prin satele înnoite. Lemnul e tot mai scump și nici meșterii buni de odinioară, care știau cum se îmbină lemnul, nu mai sunt ușor de găsit.

Tradițiile frumoase se păstrează cu evlavie

Nu te poți împotrivi viitorului, dar oamenii locului știu să păstreze tradițiile lor cele mai frumoase. Nu este familie în Maramureș să nu aibă fiecare costumul lui tradițional. La biserică și în zi de sărbătoare oamenii își îmbracă în mare cinste portul popular. Și nu este casă în care să nu se găsească oale de lut și cusături tradiționale, ștergare și covoare de lână cum știau să facă bunicile.

Iar cei mai mulți maramureșeni păstrează cu grijă porțile vechi din lemn, căci ele sunt 'fruncea curții' și mândria omului gospodar. Multe dintre ele sunt simple, din lemn negru, cu trei stâlpi și cu soarele deasupra porții mici, pe care intră doar oamenii. Dar cei cu dare de mână fac porți masive, bogat împodobite cu simbolurile de odinioară, cu lanțuri și steme, cu celebrul buzdugan din basme și flori măiestre.

Porțile maramureșene, monument unicat în toată lumea

Maramureșul se laudă cu bisericile lui de lemn și turle ascuțite, înalte până în ceruri. Se laudă cu cimitirul din Săpânța, unde moartea a îmbrăcat haine albastre și stă la povești printre cruci. Și se mai laudă cu oameni frumoși și pricepuți la meșteșuguri migăloase. La fel ca bisericile lor și costumele lor populare, la fel ca muzica și tradițiile lor deosebite, porțile de lemn sunt unice în țară și în toată lumea.

Cele mai frumoase porți se văd și azi pe văile Marei și ale Izei, prin satele din comunele Bârsana sau Botiza, pe drumurile care duc spre Sighetul Marmației sau spre Baia Sprie. Mai vechi sau mai noi, porțile maramureșene au fost întotdeauna făcute din stejar, groase și ferecate cu fier, uneori mult mai înalte decât casele. Pentru că ele au apărut, înainte de toate, din necesitatea de a apăra gospodăria.

Cele mai multe porți masive, cu stâlpi groși și acoperiș din șindrilă s-au construit în vremea ocupației austro-ungare, pe la începutul secolului al XVIII-lea. Dar meșterii tâmplari nu se mulțumeau să le facă doar înalte și rezistente. Ei le-au împodobit cu simboluri tradiționale și elemente străvechi, desprinse din cultura populară, transformându-le în adevărate monumente de artă, unice în lume.

Puterea tradiției în cele mai sugestive simboluri

Dintre mulțimea de simboluri pe care le poți vedea la porțile maramureșenilor, sfoara și soarele sunt printre cele mai des folosite și printre cele mai vechi. Elementul solar și roata cu spițe, tot un simbol al Soarelui, se presupune că sunt moștenite de la daci, pentru care astrul zilei era o divinitate atotputernică și totodată forța ocrotitoare a naturii.

Sfoara sau funia, împletită din două fire groase, reprezenta dihotomia forțelor, răul și binele, viața și moartea, răsucite la nesfârșit. Din simbolul funiei s-a desprins ulterior simbolul colacului, folosit la sărbători și la pomeni. Nu întâmplător, în mijlocul colacului se sculptează și o cruce, element străvechi, dar cu puternice conotații religioase în care oamenii nu văd doar harul lui Dumnezeu, ci și forța inimilor credincioase. Adesea, funia este modelată sub forma unui copac, cu trei rădăcini și coroana închipuită sub formă de cruce. Acesta este pomul vieții, cel care ocrotește casa.

Pe porțile bisericilor și ale cimitirelor apare peștele, un simbol vechi al creștinilor, și ciorchinii de struguri, care închipuie vinul și sângele lui Hristos. De altfel, în mănăstirile din Maramureș se întâlnește cel mai des icoana cu Iisus și vița de vie care crește din coasta Mântuitorului. Este o icoană sugestivă, care amintește de răstignirea și de sacrificiul suprem făcut de Fiul lui Dumnezeu.

Porțile maramureșene sculptate vor rămâne întotdeauna mândria maramureșenilor și pentru ele vin mulți turiști din străinătate să le vadă satele și să cunoască una dintre cele mai frumoase tradiții populare românești.

Legendele meșteșugului

Meșteșugul porților maramureșene nu poate fi pe deplin cunoscut fără legendele și credințele vechi care însoțeau munca tâmplarilor. Se spune că meșterii nu tăiau stejarul pentru poartă decât în nopțile cu lună plină, când lumina pătrunzătoare a Lunii ocrotea lemnul de rele și de duhurile necurate. Lemnul curat alunga din fața casei toate ispitele și necazurile.

Iar, când poarta nouă era adusă, se puneau în fața ei monede de argint, fire de busuioc sfințit și tămâie, să ocrotească nu doar gospodăria și pe stăpânii ei, ci pe toți cei care îi treceau pragul.

foto: Adina Stănilă