Simboluri creștine pe care e bine să le porți lângă suflet 

Simboluri creștine pe care e bine să le porți lângă suflet 

Iată ce încărcătură spirituală au cele mai vechi și cunoscute simboluri creștine. Mulți oameni le poartă pentru protecția lor și pentru sănătate. Unii cred că îi ajută în momentele cele mai grele, alții se roagă pentru noroc. Dar iată și semnificația lor adevărată!

 

Crucea, unul dintre cele mai importante simboluri creștine

Simbol antic, care reprezenta Soarele și cele patru puncte cardinale, crucea a căpătat semnificații creștine după moartea și învierea lui Iisus din Ierusalim. Religia creștină a transformat crucea din instrument de tortură într-un obiect sfânt, care aduce alinare și viață. Ea este totodată simbolul mântuirii și al speranței, iar pentru credincioși este talismanul care apără de ispite și de duhurile rele.

Chi – Rho, crucificare și protecție

Este unul dintre primele simboluri ale crucificării folosite de creștinii din vechime. Este compus din literele chi și rho din alfabetul grecesc, care fac parte din numele lui Hristos. Împăratul Constantin folosea acest simbol pentru a-și arăta credința către Dumnezeu, iar mai târziu a însemnat scuturile soldaților săi cu această cruce pentru a fi ocrotiți în bătăliile împotriva păgânilor. Constantin a folosit Chi-Rho inclusiv pe monede și steme, iar mai târziu simbolul a fost împrumutat pentru a înseamna mormintele credincioșilor.

Alfa și Omega, începutul și sfârșitul

În Cartea Revelației stau scrise cuvintele lui Iisus: ”Eu sunt Alfa și Omega, Primul și Ultimul, Începutul și Sfârșitul”. Alfa este prima literă a alfabetului grecesc, iar omega este ultima. Alăturându-le, ele reprezintă eternitatea lui Iisus Hristos, cel care este Fiul Domnului. De cele mai multe ori, cele două litere apar ca pavăză pe vitraliile și icoanele vechilor biserici, ele fiind considerate reprezentarea iubirii pe care Iisus o poartă oamenilor.

sursa foto: 123rf.com

 

 

Loading...