Şi-a pierdut mirele în flăcările din Mati, unde se aflau în luna de miere. Poveste cutremurătoare din infernul din Grecia

Şi-a pierdut mirele în flăcările din Mati, unde se aflau în luna de miere. Poveste cutremurătoare din infernul din Grecia

Trebuia să fie cea mai frumoasă vacanță a lor, aflându-se în luna de miere în Grecia, însă s-au trezit într-un coșmar ce le-a distrus  viața definitiv. Mireasa și-a pierdut soțul, încercând să scape de flăcări. 

 

Zoe Holohan și  Brian O’Callaghan-Westropp din Irlanda abia își începeau cea mai fericită perioadă din viața lui. Cei doi s-au căsătorit joia trecută, și au plecat în Grecia, în luna de miere. Însă, în loc să se întoarcă relaxați și fericiți din această vacanță în care își sărbătoreau iubirea, destinul lor împreună a fost frânt brusc.

Citește și: La naștere, a fost abandonat de mama lui. Și-a trăit primele clipe de viață într-o cutie de carton, iar povestea lui face acum înconjurul lumii. Ce s-a întâmplat după 31 de ani e uimitor

Imagini apocaliptice de la dezastrul din Mati

 

Ei au fost prinși în mijlocul incendiilor de pădure din Grecia, aflându-se în apropiere de orașul Mati, zona cea mai afectată din infernul care a ucis cel puțin 80 de oameni.

Cei doi îndrăgostiți au fugit din hotelul în care erau cazați, pentru că era cuprins de flăcări și s-au urcat în portbagajul unei mașini care trecea pe lângă ei.  Ulterior,  au fost forțați să sară din autovehicul pentru că începuse să ardă, iar astfel s-au pierdut unul de celălalt în timp ce alergau prin fum să scape de flăcările ucigașe.

 

Zoe a trecut prin clipe cumplite, dar fost găsită și salvată de echipele de intervenție. Aceasta se află într-un spital din Grecia, cu arsuri la cap și mâini, dar soțul ei a fost dat dispărut. Însă, după câteva ore, proaspăta mireasă a primit cea mai cumplită veste. Mirele ei s-a stins în chinuri cumplite  în cel mai devastator incendiu de vegetație din Grecia, încercând să o găsească, potrivit Daily Mail. Trupul lui neînsuflețit a fost găsit și identificat de echipele de salvare.

Citește și:

Loading...