Poveste de viață: Și în cărucior cu rotile viața e frumoasă, bună sau rea, cum o fi ea

Și în cărucior cu rotile

Chiar și în cărucior cu rotile, viața poate fi frumoasă și merită trăită din plin. Ne-o dovedește Maria, o fată excepțională, pentru care handicapul locomotor nu e o piedică în calea fericirii.

„Nimic din ce se întâmpla în urmă cu 20 ani nu avea să prevadă ceea ce urma să se petreacă în viața familiei. Într-o zi frumoasă de aprilie, a venit pe lume Maria. Era un copil vioi, aparent sănătos, cu ochii mari, cu păr negru și cârlionțat. Bucuria celor ce o așteptaseră atât pe micuță nu avea margini. Eram cu toții atât de fericiți, că nici nu putem descrie în cuvinte ce simțeam. Și asta pentru că fetița s-a lăsat așteptată, ore multe și lungi de travaliu. Totul s-a întâmplat din cauza unei circulare de cordon ombilical. În ciuda faptului că aceasta i-a provocat cianoză facială, care a persistat câteva zile, nu părea să anunțe un viitor tragic pentru copil.

De ce? De ce? De ce?

Primii ani de viață au fost minunați. Maria s-a dezvoltat normal. A învățat să meargă și să se bucurie din plin de copilărie. Numai că, pe la vârsta de 7 ani, a început să întâmpine dificultăți la mers. Acuza dureri și tulburări de echilibru. Mama ei a făcut tot ce i-a stat în puteri să-i ușureze suferința. Doar că încurajările zilnice și ședințele de gimnastică medicală nu au fost suficiente. Maria, fata veselă și optimistă, plin de viață, a devenit treptat tristă, pesimistă. S-a obișnuit cu gustul amar al lacrimilor ce-i inundau chipul. Nu contenea să se întrebe de ce i se întâmplă toate astea tocmai ei. Anii au trecut, suferința s-a accentuat. Picioarele au devenit tot mai grele și lipsite de mobilitate.

Și în cărucior cu rotile se trăiește

Până la urmă, căruciorul cu rotile a devenit indispensabil. Și în cărucior cu rotile urma să-și petreacă restul vieții. Era unicul mijloc de locomoție, singura cale prin care putea cunoaște lumea și se putea deplasa. Căci e trist să privești oamenii numai de la nivelul ferestrei, să admiri copii veseli care se joacă, mașini care trec neîncetat. Se simțea neputiincioasă. Nici la școală nu mai mergea. Căci efortul era prea mare. Iar activitățile sale erau puține și limitate. Viața era monotonă, petrecându-se după același tipar zilnic. În plus, copiii, colegii de școală, o evitau. Dumnezeu a fost bun și, într-o zi, a mângâiat-o pe Maria cu o rază suavă de speranță. A fost ”adoptată” de copiii unei asociații umanitare.

Norocul apare când nu te aștepți

Aici, Maria a simțit ce înseamnă căldura sufletească, prietenia sinceră, înțelegerea, dragostea pentru frumos, optimismul. A fost primită cu brațele deschise și acceptată cu multă plăcere. Ba chiar a trăit bucuria aniversării majoratului, la o petrecere cu fast, organizată de noii prieteni de suferință. Atunci i s-a putut citi fericirea pe chip. A căpătat curaj și încredere în sine și și-a descoperit noi pasiuni. E activă, plină de viață și speranță. Iată de ce nu trebuie să uităm niciodată că Cineva, acolo Sus, ne iubește, ne veghează și ne ajută să prețuim viața și să ne bucurăm de ea.'

Sursa foto: 123rf.com