Sfinţii Trei Ierarhi ne apără și trebuie cinstiți cum se cuvine

Icoana Sfinții Trei Ierarhi

Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur au un loc aparte în pantheonul  sfinților creştini. Ca dascăli ai ortodoxiei, sunt sărbătoriți laolaltă, pe 30 ianuarie.

În prima zi a Noului An, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare.  Apoi, pe 25 ale lunii, pe Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, pe 27 ianuarie și pe 13 noiembrie pe Sfântul Ioan Gură-de-Aur. Dar, la 30 ianuarie, cei trei mari învăţători creştini sunt celebraţi laolaltă. E o sărbătoare mare, ce trebuie respectată. Căci joacă un rol deosebit în tradiţia religioasă.

Sfinții Trei Ierarhi sunt modele de urmat

Au rămas în inimile credincioșilor drept simboluri, cei care au întrupat și au înălțat spiritul creștin, în ciuda nedreptăţilor epocii în care au trăit. Fiecare dintre cei Trei Ierarhi a primit educaţie aleasă, la cele mai înalte şcoli ale vremii. Întreaga lor viaţă şi activitate au fost dedicate Bisericii şi umanităţii. Ei au reuşit să ridice la un nivel superior Biserica Mântuitorului, printr-un nou mod de manifestare, în slujba omului.

Deşi cunoscuţi şi apreciaţi cu mult înainte pentru faptele lor, Sfinţii Trei Ierarhi au primit recunoaşterea deplină abia în 1936, când, la primul congres internaţional al profesorilor de teologie, au fost desemnaţi drept protectorii instituţiilor de învăţământ teologic ortodox. Aşa se face că Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor, nu numai un teoretician al milosteniei, ci un practicant de neegalat.

Sfântul Grigorie Teologul este simbolul ştiinţei teologice, primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie. Sfântul Ioan Gură-de-Aur a devenit simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru ca viaţa să fie trăită cu Hristos şi în Hristos. Unul e mintea, altul gura ce propovăduiește, celălalt mâna care pune în practică, toți lucrând într-o desăvârșită armonie.

Spală păcatele

Sfântul Grigorie Teologul protejează văduvele și e mare vindecător. Sfântul Vasile e cunoscut ca apărător al nevoiașilor și cel ce alungă spiritele rele, iar Sfântul Ioan Gură-de-Aur este apărătorul şi părtinitorul celor necăjiți. Așadar, de ziua lor, e sărbătoare mare, numită în popor Trisfețitele, Teclele sau Filipii de iarnă. Nu se fac treburi casnice, căci e risc de înec, arsuri, moarte violentă, infirmitate. Se crede că femeile care respectă tradiţia sunt iertate pentru păcatul de a renunța la o sarcină. Acum se dă o lumânare de pomană, pentru ca viaţa să fie luminată, și colivă pentru cei care s-au stins neîmpărtășiți.

Sursa foto: wikimedia.org