Sfinții în Calendarul Ortodox, cei mai respectați și cinstiți

Sfinții în Calendarul Ortodox, cei mai respectați și cinstiți

Sfinții, în calendarul ortodox, sunt respectați și celebrați  anual de români și biserică. De la ei avem multe nume de botez, dar și rugăciuni.

Ce sunt sfinții

Inițial, sfinți au fost numiți creștinii, în general, sau membrii comunității creștine care erau botezați și renîscuți cu har. În calendarul ortodox se serbează de obicei ziua morții sfinților, data trecerii lor spre cele cerești, considerată ziua lor de naștere, momentul în care au primit viata veșnică.

Excepția de la regulă este în cazul Maicii Domnului și a Sf. Ioan Botezatorul. În cazul lor se sarbatorește atât zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente din viața lor.

Sărbătorile sfinților au, de regulă, date fixe. Sunt însa Sfinți ale căror sărbători au dată variabilă sau schimbătoare, în funcție de data Paștilor.

Sărbătorile sfinților cinstiți în Bisericile Ortodoxe

1. Sf. Marele Mucenic Dimitrie, izvorătorul de mir, la 26 octombrie.

2. Sf. Marele Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei (Licia) din Asia Mica, făcătorul de minuni

3. Sf. Arhidiacon și întaiul mucenic Ștefan, ucis cu pietre de evrei, în anul 33, este pomenit la 27 decembrie.

4.  Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei din Asia Mica. Sărbătoarea lui, la 1 ianuarie, coincide cu praznicul Tăierii-împrejur a Domnului). Amintirea lui se serbează și la 30 ianuarie .

5.  Soborul (Adunarea) Sfântului Ioan Botezătorul, Proorocul și înaintemergătorul lui Hristos, la 7 ianuarie (a doua zi dupa Botezul Domnului.

6. Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, la 30 ianuarie.

7. Sf. Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, martirizat in anul 303, la 23 aprilie.

8. Sfinții Împarați Constantin (cel Mare) și maica sa Elena, primii împarati creștini și protectori ai creștinatații, sărbătoriți la 21 mai.

9. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie

10. Sfinții Apostoli Petru și Pavel, martirizati la Roma, sărbătoriți pe 29 iunie.

11. Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, la 20 iulie

12. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august.

13. Sfânta Cuvioasă Parascheva (Paraschiva) de la Iași, 14 octombrie

14. Sfinții Ioachim și Ana, 9 septembrie

15. Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, 7 august

16.   Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, marele făcător de minuni

17. Sfântul Apostol Toma, sărbătorit în a doua duminică după Paște

Toți Sfinții cunoscuți sau necunoscuți sunt sărbătoriți în Duminica Tuturor Sfinților ce are loc după Rusalii.

Sursă: crestinortodox.ro