Sfântul Teodosie de la Brazi este mare făcător de minuni

Sfântul Teodosie de la Brazi

Sfântul Teodosie de la Brazi, Ierarh martir, este pomenit, în fiecare an, în Biserica Ortodoxă, la data de 22 septembrie. Este un mucenic cu o însemnătate aparte în tradiţia religioasă creştină.

Sfântul Teodosie de la Brazi a văzut lumina zilei pe la prima jumătate a secolului al XVII-lea, în aproprierea Mănăstirii Brazi, din judeţul Vrancea. S-a născut într-o familie de răzeşi ai voievodului Ştefan cel Mare. Părinţii l-au dus la slujbele religioase ale mânăstirii. Și a fost uns cu harul credinţei. La 18 ani, a ales viaţa călugărească. A primit metania la Mânăstirea Bogdana din judeţul Bacău. Era un monah evlavios, cu o inteligenţă ieşită din comun. Știa Sfânta Scriptură si o parte dintre Scrierile Sfinţilor Părinţi. A fost ales Episcop la Rădăuţi, în 1669. Obişnuia să meargă adesea la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mânăstirea Putna, unde ardea câte o candelă. În 1671, a fost trimis ca Episcop la Roman, unde a păstorit până în anul 1674, când a fost ales Mitropolit al Moldovei.

Sfântul Teodosie de la Brazi, între mit și realitate

Ion Neculce a scris în Cronica Moldovei că domn era atunci Dumitraşcu Cantacuzino. Era una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră. Şi asta pentru că i-ar fi adus pe tătari în Moldova, numai ca să rămână el cât mai multă vreme la tron. A plătit în schimb un bir mare, provenit din impozite uriaşe, dar şi din banii mânăstirilor. Retrăgându-se la Brazi, Teodosie a ridicat o biserică frumoasă, cu hramul Sfântului Gheorghe. Se făceau acolo slujbe monahale de zi şi de noapte.

În 1691 Mitropolitul Teodosie a făcut o Diată în care a scris că a ridicat mai multe locaşuri sfinte şi că lasă toate donaţiile primite de la credincioşi pentru mănăstiri ucenicului lui, Diaconul Laurenţiu, pentru a mai înălţa două mânăstiri. Dar, în 1694, o hoardă de tătari a pătruns în Mânăstirea Brazi şi l-au chinuit cumplit pe Mitropolit, pentru a obţine de la el odoarele bisericeşti şi banii. Cum Sfântul Teodosie s-a opus, a plătit cu viaţa, fiind ucis prin decapitare. Nefericitul eveniment a avut loc, după scrierile vremii, undeva după Ziua Crucii.

Minunile sunt sfinte

A fost înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe. Din cauza cutremurelor din regiunea Vrancei, biserica s-a ruinat. Abia în 1842, Ieroschimonahul Dimitrie, stareţul Mânăstirii Brazi, a dezgropat osemintele Mitropolitului şi au fost reînhumate în Peştera de jos.În vreme ce soborul de preoţi slujea osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era de faţă şi Cuviosul Antipa, care a confirmat autenticitatea lor şi faptul că erau binemirositoare'.

Încă de pe atunci, monahii şi credincioşii au început să vină să aprindă lumânări şi să se roage pentru împlinirea dorinţelor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Căci viaţa lui, râvna pentru ridicarea de sfinte lăcaşuri, smerenia, dragostea pentru buna rânduială a obştilor monahale, grija faţă de credincioşi, răbdarea şi prigonirile nedrepte la care a fost supus, precum şi jertfa pe altarul credinţei nemăsurate au făcut să fie cinstit cu evlavie. A fost proclamat sfânt pe 5 octombrie 2003.

Sursa foto: doxologia.ro