Sfântul Teodor Tiron ne ferește de păcat

Sfântul Teodor Tiron ne ferește de păcat

An de an, pe 17 februarie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Se spune că el este cel care ferește credincioșii de păcat și de a se lăsa atrași de ispită.

De la Sfântul Teodor vine obiceiul împărțirii colivei

Prima sâmbătă din Postul Mare, în care se face parastas pentru morți, este cea a lui Teodor, cunoscută și sub numele de „Sâmbăta colivelor'. Este vorba despre Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, cel de la care s-a transmis până azi obiceiul de a se face și împărți colivă. La un moment dat, împăratul Iulian Apostatul a poruncit să se stropească cu sângele animalelor sacrificate pentru idoli toate produsele din piaţa cetăţii, pentru a întina Postul Mare al creştinilor. Atunci, i-a apărut în vis arhiepiscopului Eudoxie Sfântul Teodor, care i-a spus să fiarbă grâu şi să împartă tuturor locuitorilor, ca să nu mai fie nevoiți să meargă la piață. Zis și făcut. Astfel, credincioșii au fost feriți de a pica în păcat, motiv pentru care s-a hotărât ca Sfântul Teodor să fie pomenit și la finele primei săptămâni din Postul Mare.

Sursa foto: theodorosart.com