Sfântul Simon este protector al familiei

Sfântul Simon

Sfântul Simon este pomenit, împreună cu Apostolul Iuda, în calendarul romano-catolic, pe 28 octombrie. Este numit și „mirele din Cana Galileii”. Creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe 10 mai și pe 30 iunie sub numele deSimion Zilotul.

Sfântul Simon este cunoscut drept Sfântul Apostol Simion Zilotul sau Simon Zelotul, cum îl numesc credincioșii catolici. Este patronul căsătoriilor, iar o parte din moaștele sale se află la noi în țară, la București.

Ocupă un loc de cinste în panteonul sfinților, numărându-se printre cei 12 apostoli ai Mântuitorului. Dar Sfântul Simon Zelotul nu este atât de cunoscut cum ar trebui printre credincioși. A primit și numele de Canaanitul sau Zilotul, pentru a nu se confunda cu Sfântul Petru ori cu Sfântul Simeon, „fratele Domnului”. Mai este cunoscut și sub numele de Natanael. El este mirele din Cana Galileii, personajul pomenit la fiecare slujbă de cununie din Biserica Ortodoxă.

Din bătrâni, se povestește…

…că la nunta lui Simon Zelotul ar fi fost săvârșită prima minune a lui Iisus. Împreună cu ceilalți apostoli, a prefăcut apa în vin. Când Simon, mirele, a văzut una ca asta, și-a lăsat pe loc mireasa, casa și familia, și a luat hotărârea de a-L urma pe Iisus Hristos, făcătorul de minuni. Pentru Sfântul Simon, Iisus era aducătorul de mireasă și Mirele sufletelor curate. A devenit apostol și s-a aflat alături de ceilalți ucenici ai Domnului în foișorul unde s-a coborât Sfântul Duh. A propovăduit credința, călătorind în lume. Și-a găsit sfârșitul în Britania, răstignit. Pentru că a încercat să- lumineze oamenii prin cuvântul Evangheliei.

Sfântul Simon face minuni

Prea puțini sunt aceia care știu că părticele din rămășițele pământești ale sfântului, mai precis din mâna lui, sălășluiesc la loc de cinste, într-o casetă, acoperită de un baldachin, la Biserica Podeanu din București, pe strada Dorna, în vecinătatea Pieței Chibrit. Se află aici din 1971, prin bunăvoința Preasfințitului episcop Valerian, care s-a aciuat într-una dintre casele parohiale ale bisericii, numărându-se printre oponenții autorităților comuniste care cereau închiderea mânăstirilor din țară. El avea sfintele moaște ale Apostolului Simion Zilotul asupra sa, însă le păstra în mare taină, închinându-se doar el la ele și nelăsând pe nimeni în încăperea unde le ținea.

În 1996, înainte de a-și da obștescul sfârșit, a dezvăluit secretul și a dăruit moaștele Bisericii Podeanu, drept răsplată pentru dragostea cu care a fost primit și înconjurat de parohul bisericii, Vasile Ailoaiei, de familia acestuia și de enoriași. Credincioșii vin să se roage în special pentru bunul mers al vieții de familie. Este important de știut că, în aceeași biserică, se află și un fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Hristos.

Sursa foto: 123rf.com

Loading...