Sfântul Nifon, primul sfânt român, ajută credincioșii la nevoie

Sfântul Nifon

Sfântul Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc. Sfântul Nifon a conceput Rugăciunea de Dezlegare, citită la fiecare slujbă de înhumare. Iar pe 11 august, este pomenit cu fast.

A fost Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești. A luptat pentru dreapta credință și a rămas cunoscut ca „învățător al nefățărniciei”. Și-a dedicat întreaga viață studiului cărților sfinte și, la numai nouă ani după ce a trecut în neființă. A devenit primul sfânt canonizat în țara noastră.

Cine a fost Sfântul Nifon?

Sfântul Nifon a venit pe lume în sânul unei familii bune, în sudul Greciei de azi, în anul 1435. A primit o educație aleasă, iar el s-a refugiat în studiul învățăturilor credinței creștine. Deși, după botez, a primit numele Nicolae, a primit numele Nifon, în momentul în care s-a călugărit. În 1483, a fost uns Mitropolit al Tesalonicului. După doar trei ani, a devenit Patriarhul Constantinopolului. Numai că, în 1488, sultanul Baiazid l-a înlăturat de la conducerea Bisericii.

Iar Nifon s-a retras la un schit, pe o insulă aflată pe teriotirul Bulgariei de azi. În 1496, a revenit la conducerea Patriarhiei, iar după doi ani a fost din nou exilat. Aflându-se la Adrianopol, l-a cunoscut domnitorul Radu cel Mare al Țării Românești care, în 1504, l-a adus la noi în țară, la conducerea și reorganizarea Bisericii. Dar Sfântul Nifon nu a putut accepta ceea ce se întâmpla la Curtea Domnească, între sora lui Radu cel Mare și unul dintre boieri, însurat. Este motivul pentru care s-a retras la Mânăstirea Vatoped, de pe Muntele Athos, unde s-a și stins din viață, 11 august 1508.

Blestemul sfânt lovește

Legendele spun că despărţirea de Radu cel Mare nu ar fi fost tocmai blândă, Sfântul Nifon scuturându-și, la plecare, până și încălțările, pentru a nu lua cu el nici măcar un firișor de praf din locul în care fărădelegea adulterului era trecută cu vederea. În plus Sfântul ar fi aruncat un mare blestem asupra domnitorului. Iar Radu cel Mare s-a stins din viață după 7 ani de chinuri groaznice, timp în care și țara, și Biserica erau în dezordine.

Fără să știe, Sfântul Nifon a construit o adevărată punte între Radu cel Mare şi Neagoe Basarab, următorul aflat la domnie. Înscăunat, Neagoe Basarab a adus moaștele Sfântului Nifon în Țara Românească, pentru a spăla păcatele predecesorului său. Astfel, blestemul s-a șters, iar moaștele Sfântului au fost așezate în sicriu de argint, poleit cu aur și nestemate. Capul și mâna sa dreaptă sălășluiesc și azi la Catedrala Mitropoliei din Craiova. O părticică se află și la Mânăstirea Dealu.

Sursa foto: Orthodox Monastery Icons

Loading...